Preşedintele Klaus Iohannis pleacă luni în Germania, într-o vizită de trei zile, urmând să aibă întrevederi cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi cu cancelarul Angela Merkel. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile se vor axa pe aprofundarea relaţiei cu caracter strategic dintre România şi Germania, cât şi pe abordarea principalelor subiecte aflate pe agenda europeană, respectiv internaţională. Întrevederea cu Cancelarul Angela Merkel va fi urmată de declaraţii comune de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vizita în Germania are loc în contextul în care în acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea şi parteneriatul în Europa dintre România şi Germania, precum şi 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, a transmis Administraţia Prezidenţială. 

Preşedintele Klaus Iohannis va avea întrevederi, luni, cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi cu cancelarul Angela Merkel, iar la finalul discuţiilor cu Merkel va avea loc o declaraţie comună de presă.  

De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în calitate de invitat de onoare, la ceremonia de comemorare a victimelor refugiului şi expulzării, care va avea loc la Berlin, la Muzeul Istoric German, în 20 iunie. Cu această ocazie, Iohannis va susţine principala alocuţiune din cadrul ceremoniei.

Preşedintele Klaus Iohannis va mai participa, în cadrul vizitei, la sediul Ambasadei României la Berlin, la două momente simbolice. Primul eveniment este dedicat aniversărilor din cadrul relaţiei bilaterale din acest an, marcate printr-o expoziţie fotografică şi documentară cu titlul „50-25-10: România – Germania – Uniunea Europeană. Trei repere într-o istorie comună”, care va fi inaugurată de preşedintele Iohannis.   

În cadrul celui de-al doilea moment va avea loc înmânarea Ordinului „Sfântul Gheorghe”, decernat la data de 3 februarie 2017 de către Balul Operei „Semper” din Dresda, eveniment la care preşedintele Klaus Iohannis nu a participat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.