Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri şi joi la Summitul Alianţei Nord-Atlantice care va avea loc la Bruxelles, unde, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă dedicată evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre, cu participarea Georgiei şi Ucrainei, conform Administraţiei Prezidenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Programul va include o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, o întâlnire de lucru a liderilor aliaţi, precum şi o reuniune în formatul Misiunii Resolute Support din Afganistan. De asemenea, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă, dedicată evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre, cu participarea Georgiei şi Ucrainei.

Pe agenda Summitului NATO se vor regăsi teme precum procesul de adaptare a Alianţei la realităţile mediului actual de securitate, context în care se vor stabili direcţiile principale de acţiune pentru perioada următoare şi, totodată, va avea loc un schimb de opinii privind stadiul implementării măsurilor strategice decise la Summiturile Aliate anterioare din Ţara Galilor, din 2014, şi de la Varşovia, din 2016.

"Se creează, aşadar, cadrul pentru dezbaterea modalităţilor de întărire a posturii NATO de apărare şi descurajare, de sporire a capacităţii Alianţei de proiectare a stabilităţii în vecinătatea sa, precum şi a perspectivelor de consolidare a cooperării NATO cu Uniunea Europeană, de o manieră complementară. Reuniunea comună a Consiliului Nord-Atlantic dedicată securităţii la Marea Neagră, cu participarea Georgiei si Ucrainei, va oferi un prilej pentru discuţii aplicate privind evoluţiile situaţiei de securitate din regiune, precum şi de reafirmare a sprijinului NATO pentru cei doi parteneri. De asemenea, vor fi supuse atenţiei şefilor de stat şi de guvern adaptarea structurii de comandă a NATO la noul mediu de securitate, dezvoltarea capacităţii de reacţie a forţelor aliate şi facilitarea mobilităţii acestora în Europa", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Combaterea terorismului şi sprijinul pentru partenerii sudici va reprezenta, de asemenea, un subiect important pe agenda Summitului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.