Premierul Sorin Grindeanu va efectua luni o vizită oficială în Croaţia, în cursul căreia va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Croaţia, Kolinda Grabar, prim-ministrul croat, Andrej Plenkovic, şi cu preşedintele Parlamentului, Gordan Jandrokovic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui comunicat al Guvernului, temele de interes bilateral şi european înscrise pe agenda convorbirilor de la Zagreb vor fi abordate inclusiv din perspectiva dezbaterilor despre viitorul Uniunii Europene, atât România, cât şi Croaţia susţinând necesitatea coeziunii şi solidarităţii în interiorul Uniunii. Subiectul este de interes pentru ambele ţări, inclusiv în contextul în care România a început deja pregătirea primului său mandat la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, iar Croaţia va deţine acest mandat la un an după România, în primul semestru al anului 2020.

Cele două ţări şi-au propus, totodată, să coopereze pentru aderarea lor la Spaţiul Schengen, aspecte evidenţiate inclusiv cu prilejul convorbirilor pe care premierul Sorin Grindeanu le-a avut în luna martie, la Palatul Victoria, cu Davor Ivo Stier, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe şi Europene din Republica Croaţia.

În cursul vizitei va fi semnat Acordul privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, precum şi un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea între Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Camera Economică a Republicii Croaţia.

Din delegaţia română va face parte şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.