Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a afirmat duminică, la Baza Aeriană "Mihail Kogălniceanu", că singurul vinovat pentru războiul care afectează Europa este Vladimir Putin, pe care îl acuză că „minţit întreaga lume, simulând calea diplomaţiei”. Ea a menţionat rezistenţa şi curajul armatei şi a civililor ucraineni şi a preşedintelui Volodimir Zelensky.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Prezentă duminică după amiază la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, alături de preşedintele Klaus Iohannis, de premierul Nicolae Ciucă şi de ministrul român al Apărării Vasile Dîncu, a transmis condoleanţe familiilor celor opt militari români morţi în accidentele de săptămâna aceasta şi susţinerea Franţei pentru poporul român în acest context.
„Din 24 februarie o frază este pe buzele tuturor: războiul s-a întors în Europa. În urmă cu câteva săptămâni, era inimaginabil pentru mulţi dintre noi. Acum, este o realitate în Ucraina, la porţile României, la porţile Europei, la porţile Europei noastre. În acest război nu e decât un singur responsabil: Vladimir Putin. După ce a minţit întreaga lume, simulând calea diplomaţiei, a negat toate angajamentele internaţionale ale Rusiei şi a ales războiul, a ales violenţa şi forţa, pentru a constrânge un popor suveran, poporul ucrainean, poporul ucrainean care nu aspiră la nimic altceva decât la pace în Europa”, a afirmat Florence Parly duminică. 
Aceasta a salutat curajul şi rezistenţa armatei şi a civililor ucraineni, dar şi a preşedintelui Ucrainei, spunând că europenii se simt obligaţi de curajul acestora. 
Oficialul francez a subliniat ospitalitatea românilor faţă de refugiaţii ucraineni.
„Pentru toţi cei pe care îi primiţi, dvs. sunteţi chipul Europei”, le-a transmis Florence Parly românilor. 
Potrivit acesteia, Franţa şi România împărtăşesc hotărârea de a asigura securitatea Europei, subliniind că Europa poate fi mândră de răspunsul oferit sub forma ajutorului dat Ucrainei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.