Ministrul Apărării Naţionale Mihai Fifor s-a întâlnit cu omologul său canadian Harjit Singh Sajjan în cadrul vizitei pe care o desfăşoară în perioada 22-24 septembrie în Canada, cu ocazia Invictus Games Toronto 2017. În cadrul discuţiilor, a fost subliniată tendinţa ascendentă a relaţiilor bilaterale, cooperarea militară înregistrând un progres, Canada fiind un susţinător activ al iniţiativelor promovate de România în cadrul NATO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ministrul Fifor a mulţumit omologului canadian pentru invitarea militarilor români la Jocurile Invictus şi " pentru oportunitatea de a împărtăşi aceleaşi valori, nu doar în teatrele de operaţii, ci şi pe terenul de sport." De asemenea, a adresat mulţumiri pentru sprijinul acordat României, prin participarea la misiunile comune de poliţie aeriană ale NATO, prezenţa militarilor canadieni în Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est şi în cel al Brigăzii Multinaţionale, în Unitatea NATO de Integrare a Fortelor, precum şi la exerciţiile multinaţionale desfăşurate pe teritoriul României şi în Marea Neagră", precizează MApN.

De asemenea, ministrul Fifor a evidenţiat contribuţia semnificativă a Canadei la implementarea deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia, pentru asigurarea unei posturi de descurajare şi apărare pe flancul estic al Alianţei.

Cei doi oficiali au subliniat importanţa creşterii interoperabilităţii la nivelul NATO, precum şi amplificarea cooperării dintre cele două armate, prin continuarea desfăşurării exerciţiilor de instruire în format bilateral şi multinaţional.

Totodată, ministrul român a apreciat eforturile autorităţilor canadiene pentru organizarea Jocurilor Invictus, competiţie aflată în desfăşurare la Toronto, la care România este reprezentată de un lot format din 15 sportivi. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.