Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, după victoria lui Donald Trump în SUA, relaţile cu România s-ar putea schimba în sensul "îmbunătăţirii" parteneriatului strategic, afirmând totodată că afirmaţiile controversate ale preşedintelui ales al SUA pe tema NATO "au un nucleu foarte adevărat".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Posibil să fie schimbări, în sensul că se întăreşte acest parteneriat, pentru că ştiţi că avem acest parteneriat cu cele trei componente: politică, de securitate şi economică. De multă vreme am spus că dacă primele două funcţionează extraordinar de bine, este nevoie să avem mai multă colaborare economică şi poate chiar aici avem o oportunitate", a spus preşedintele.

Întrebat despre declaraţiile lui Trump din timpul campaniei electorale pe tema NATO, care au fost privite ca fiind controversate, şeful statului a spus că ele au "un nucleu foarte adevărat".

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

"NATO, da. Au fost nişte remarci şi ele trebuie să admitem că au un nucleu foarte adevărat. S-a referit domnul Trump la faptul că nu toată lumea alocă resursele care trebuie alocate de un aliat NATO. Cu toţii ne-am angajat să angajăm cel puţin 2% din PIB pentru cheltuieli de Apărare şi aşteptarea să facem cu toţii acest lucru mi se pare rezonabilă", a spus el.

Preşedintele a completat că, în cazul altor declaraţii făcute de Trump, trebuie aşteptat ca noua administraţie să se instaleze şi să vedem "cum va suna atunci discursul" noului preşedinte al SUA.

Donald Trump a sugerat în iulie că el nu ar apăra automat ţările baltice în cazul unui atac, ci ar analiza mai întâi contribuţiile lor la NATO. “Dacă îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de noi, atunci răspunsul este da”, a spus Trump, întrebat dacă ar ajuta ţările baltice în cazul unui atac lansat de Rusia.

În cursul unui interviu de 45 de minute, el a reiterat că, dacă va fi ales preşedinte, îi va obliga pe aliaţi să contribuie la acoperirea cheltuielilor suportate de decenii de Statele Unite, va anula tratatele pe care le consideră nefavorabile şi va redefini ce înseamnă să fii partener al SUA.

Trump este convins că lumea se va adapta la abordarea sa. “Aş prefera să pot să continui” acordurile existente, dar numai dacă aliaţii nu mai profită de “generozitatea” Statelor Unite, pe care ţara nu o mai poate acoperi.

Trump a admis că abordarea sa faţă de aliaţii şi adversarii Statelor Unite este radical diferită de tradiţiile Partidului Republicani, ai cărui candidaţi de după cel de-al Doilea Război Mondial au pledat mai degrabă ca SUA să fie considerate păstrători ai păcii, “naţiune indispensabilă”.

“Nu suntem în urmă cu 40 de ani”, a spus Trump, respingând comparaţii între abordarea sa privind politica externă şi cea a lui Richard Nixon.

El a reiterat ameninţarea că va retrage trupele SUA din lume. “Cheltuim o avere pe armată pentru a pierde 800 de miliarde de dolari”, a atras el atenţia.invocând ceea ce a numit pierderile comerciale ale SUA. “Mie nu mi se pare foarte inteligent”, a adăugat el.

Trump a definit interesele globale ale Statelor Unite în termeni puri economici. Rolul Washingtonului ca păstrător al păcii, ca forţă de disuasiune nucleară în faţa unor adversari precum Coreea de Nord, ca susţinător al drepturilor omului şi ca garant al graniţelor aliaţilor au fost desfiinţate rapid de omul de afaceri, care le-a analizat numai prin prisma beneficiului economic pentru ţara sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.