Preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe Twitter, la împlinirea a 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, cu ocazia vizitei la Bucureşti a preşedintelui american Bill Clinton.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acum 20 de ani se lansa Parteneriatul Strategic RO-US, care a marcat decisiv evoluţia noastră. Continuăm aprofundarea sa, în beneficiul României!”, este mesajul preşedintelui Iohannis pe Twitter.

Parteneriatul strategic dintre cele două state a fost lansat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui SUA Bill Clinton. Vizita preşedintelui Clinton a fost urmată de un schimb de scrisori între secretarul de stat american, Madeleine Albright, şi ministrul român de externe, Adrian Severin. Ulterior schimbului de scrisori, asistentul pentru afaceri europene şi canadiene al secretarului de stat, Marc Grossman, a efectuat o vizită la Bucureşti în octombrie 1997. Cu această ocazie au fost stabilite domeniile de interes ale parteneriatului. De la lansarea sa, parteneriatul strategic a reprezentat un reper esenţial al politicii externe a României, precum şi un instrument eficient de sprijinire a eforturilor interne în domeniul reformei politice, economice, militare, administrative.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.