Europarlamentarul PSD Emilian Pavel a atras atenţia luni seară, în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), că în ultimul raport MCV al Comisiei Europene nu s-a vorbit despre abuzurile din justiţie, adăugând totodată că aceste abuzuri au fost provocate de protocoale dintre serviciile secrete şi instituţiile din justiţie. El li s-a adresat membrilor comisiei, spunându-le că dacă apreciază aceste protocoale, să le implementeze în ţările lor. La rândul său, europarlamentarul PNL Traian Ungureanu a sugerat ca discuţiile din comisie să se axeze mai mult pe violenţele de la mitingul din 10 august pentru că atunci zeci de mii de oameni au fost umiliţi. Ungureanu a adăugat că ar fi mai corect să se facă o diferenţă între Guvernul PSD al României şi ţara însăşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Europarlamentarul Monica Macovei a criticat în Comisia LIBE una dintre modificările aduse legilor justiţiei, cea referitoare la limitarea perioadei de investigare la un an.

„Despre schimbările la codurile penale, această limitare de un an a investigaţiei, deci dacă nu ai făcut investigaţia într-un an, nu mai poţi trimite în judecată. Gândiţi-vă, colegi, la terorism, spălare de bani, finanţarea terorismului, trafic, crimă. Nu vor putea fi niciodată investigate într-un an şi să ştiţi că nu afectează doar România”, a spus Monica Macovei.

La rândul său, europarlamentarul Maria Grapini l-a întrebat pe prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, de ce consideră că România nu respectă statul de drept şi i-a cerut să dea exemple de legi din România care nu au fost avizate de CCR, dar se aplică. Ea a vorbit şi despre abuzuri din justiţie şi despre presiuni care se fac asupra judecătorilor Curţii Constituţionale.

Tot despre abuzuri din justiţie a vorbit şi europarlamentarul PSD Emilian Pavel, care i-a reproşat lui Timmermans că în raportul MCV nu se vorbeşte deloc despre acestea. El a adăugat că aceste abuzuri din justiţie sunt de fapt provocate de protocoalele secrete încheiate între serviciile de informaţii şi instituţiile din justiţie. Pavel s-a adresat membrilor comisiei, spunându-le că dacă apreciază atât de mult aceste protocoale secrete, să le implementeze şi în ţările lor.

„Au fost multe abuzuri în România datorită acestor protocoale secrete pe care dacă le apreciaţi dumneavoastră sau alţi colegi din sală, vă rog să le implementaţi la dumneavoastră în ţară. Să lăsaţi serviciile secrete să monitorizeze procesele, să stabilească ce probe sunt bune şi nu sunt bune. Nu cred că este cazul. Eu cred că dacă acest MCV dacă nu este eficient trebuie să dispară, iar dacă îl consideraţi eficient, haideţi să-l aplicăm tuturor statelor membre UE şi să vedem dacă găsim corupţie în celelalte state membre şi dacă nu cumva mita vine dinspre statele membre vechi către statele membre noi şi să-i căutăm şi pe cei care dau mită şi pe cei care primesc mită şi să-i condamnăm”, a spus Emilian Pavel.

Gabriela Zoană, europarlamentar PSD, s-a declarat „îngrozită” de faptul că anumiţi români îşi denigrează propria ţară. Şi ea a vorbit despre protocoale secrete, interceptări făcute de SRI, dar şi violenţele de la mitingul din 10 august. Pe acest subiect, Zoană l-a întrebat retoric pe Timmermans de ce nu e şocat de violenţele forţelor de ordine din alte ţări care au procedat la fel ca jandarmii din România împotriva protestatarilor violenţi.

 „Nu mai vreau dublu-limbaj în funcţie de statul aflat în discuţie”, a adăugat Zoană.

Un alt europarlamentar PSD, Victor Boştinaru, a subliniat în Comisie că mitingul din 10 august a fost neautorizat, ilegal şi violent şi a atras atenţia că mai mulţi jandarmi au fost atunci bătuţi, iar unuia dintre ei chiar i-a fost furat pistolul. Referitor la justiţie, europarlamentarul a vorbit despre un „sistem represiv” şi dă vina pentru asta pe Comisia Europeană, spunând că ea ar fi trebuit să supravegheze ţara noastră din acest punct de vedere.

„S-a vorbit despre glorioasa moştenire a DNA. Dar DNA Ploieşti? Ştiţi că foştii şefi de-acolo sunt astăzi anchetaţi de represiune nedreaptă şi falsificare de probe? Aceasta să fie calea de urmat pentru justiţia română? Ştiţi că preşedintele Senatului a fost supravegheat şi interceptat zi şi noapte ani de zile, precum teroriştii sau traficanţii, ca să i se comunice abia acum o săptămâna asta şi că au fost distruse înregistrările? Asta este lupta anticorupţie pe care o sugerează unii dintre colegii mei? Nu înţelegeţi că acest sistem represiv s-a construit inclusiv datorită fie neglijenţei Comisiei Europene care avea obligaţia să supravegheze asta, fie a timidităţii Comisiei Europene?”, a adăugat europarlamentarul.

În acelaşi timp, europarlamentarul PNL Traian Ungureanu a sugerat comisiei să discute mai mult despre mitingul din 10 august, un „episod tragic”, spunând că atunci zeci de mii de oameni au fost umiliţi de Guvern, atât prin violenţe, cât şi prin acuzaţiile din zilele de după protest, când s-au spus minciuni despre ei.

„Cred că ar trebui instistat asupra acestui episod tragic din 10 august. Zeci de mii de oameni au fost umiliţi, degradaţi de un Guvern care nu a putut respecta limitele minime de decenţă. Nimeni nu se aştepta ca Guvernul să privească cu simpatie protestatarii, dar tratamentul violent la care aceşti oameni au fost supuşi nu are scuză. În zilele următoare aceiaşi oameni au fost umiliţi de un val de minciuni, pentru că au fost acuzaţi de lovitură de stat, de consum de droguri, de primire de bani de activităţi paramilitare. Singura consolare este că doamna premier a dat dovadă ulterior de umor şi i-a calificat pe protestatari cu formula protestanţi”, a spus Traian Ungureanu.

Europarlamentarul a mai spus că ar fi mai corect să se facă o diferenţă între Guvernul PSD al României şi România.

„În această situaţie vă întreb dacă nu ar fi mai cinstit să nu facem confuzia între Guvernul PSD al României şi România şi dacă Comisia nu ar trebui să ceară Guvernului să aleagă între corupţie şi violenţă. Două sunt prea mult”, a precizat Ungureanu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.