IULIUS operează cele două proiecte Family Market dezvoltate în judeţul Iaşi într-un nou parteneriat joint venture 50-50 cu un grup de investiţii româno – american: W&E Assets.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două companii, IULIUS şi W&E Assets, deţin cote egale de participare pentru ambele proiecte de retail de proximitate Family Market, inaugurate în 2022, în comuna Miroslava (zona metropolitană) şi în cartierul Bucium din Iaşi. Parteneriatul reprezintă materializarea unui obiectiv de consolidare a noului concept de retail şi, totodată, a susţinerii planurilor de dezvoltare în real estate-ul autohton. În acelaşi timp, este o certificare a atractivităţii pieţei imobiliare româneşti pentru investitori internaţionali, inclusiv de peste Ocean. „Ne diversificăm portofoliul de parteneri cu o nouă colaborare, de această dată româno-americană, ce reprezintă o confirmare a calităţii proiectelor IULIUS şi a atractivităţii lor pe piaţa investiţională. IULIUS construieşte proiecte pentru a le deţine şi opera, iar astfel de parteneriate ne ajută în susţinerea viitoarelor planuri de dezvoltare. Este parte din strategia noastră de a contribui la atractivitatea pieţei româneşti, cooptând noi parteneri, cu acelaşi apetit pentru investiţii durabile şi nespeculative. Avem încredere în noul parteneriat şi, cu siguranţă, vom continua să facem ceea ce ştim cel mai bine, să contribuim la dezvoltarea oraşelor României ”, a spus Iulian Dascălu, preşedintele grupului IULIUS.

W&E Assets este un parteneriat de investiţii fondat de Cocanougher Family Office, cu operaţiuni în Statele Unite ale Americii, şi antreprenorul ieşean în industria tech Ilie Ghiciuc. Cocanougher Family Office investeşte în diverse domenii, preponderent în Texas, de la dezvoltări real estate comerciale şi rezidenţiale, operaţiuni agricole şi din sfera resorturilor, până la construcţia conductelor industriale, redevenţe în domeniul resurselor minerale, tehnologie şi investiţii în bursă. Partea română a W&E Asset este reprezentată de Ilie Ghiciuc, antreprenor originar din Iaşi şi fondator al companiei tech Thinslices, înfiinţată acum mai bine de 10 de ani, care are în prezent operaţiuni în Iaşi, Berlin, Lisabona şi Londra. Recent intrat pe piaţa din România, W&E Assets are planuri de extindere în Europa, vizând investiţii cheie în retail, energie şi alte industrii.

„Merg cu regularitate în Iaşi de aproape 10 ani, după ce am decis să ne dezvoltăm tehnologiile alături de o companie locală de software. Am fost mereu încântat de potenţialul Iaşului, având în vedere poziţia sa în regiune, dar şi dezvoltarea din toată această perioadă. Desigur, cunoşteam foarte bine proiectele grupului IULIUS, inclusiv ansamblul Palas, aşa că parteneriatul pentru noile dezvoltări de retail din Iaşi a fost unul dorit. Proiectele sunt foarte reuşite, vedem investiţia în România ca una pe termen lung, de aceea suntem extrem de încântaţi de acest parteneriat şi aşteptăm cu nerăbdare să facem lucruri grozave împreună în viitor”, a declarat Daniel Cocanougher, CEO al Cocanougher Family Office - Dallas, Texas, Statele Unite ale Americii.

Proiectele Family Market vor fi administrate în continuare de aceeaşi echipă de specialişti în property management din cadrul grupului IULIUS.

Sub conceptul Family Market sunt dezvoltate două proiecte de retail de proximitate, în judeţul Iaşi, ambele presupunând o investiţie totală de peste 24 milioane de euro. Proiectele inaugurate anul trecut au suprafeţe de aproximativ 6.000 mp de retail fiecare, adresându-se unui areal cu 30.000 – 40.000 de locuitori şi având la bază relevanţa mixului de shopping, accesibilitatea şi eficientizarea timpului. Mixul propus include supermarket Auchan, brandul fashion Sinsay, McDonald's Drive Thru (doar în Family Market Bucium) şi o serie de antreprenori şi producători locali şi naţionali, selectaţi în funcţie de aşteptările exprimate de comunităţile în mijlocul cărora s-au dezvoltat proiectele. Astfel, în cele două proiecte se găsesc de la florărie, băcănie, patiserie, carmangerie, restaurante, până la piese auto, frizerie şi servicii necesare zilnic.

Proiectele includ spaţii verzi, cu arbori maturi şi plante decorative, ce contribuie la reducerea amprentei de carbon. În acelaşi timp, sunt uşor de accesat, atât pe jos, cât şi cu bicicleta sau maşina, datorită soluţiilor de mobilitate implementate, având amenajate spaţii de parcare pentru autoturisme, pentru biciclete, precum şi staţii de încărcare pentru vehicule electrice.

Despre W&E Assets

W&E Assets este un parteneriat de investiţii fondat de Cocanougher Family Office şi antreprenorul ieşean Ilie Ghiciuc. Misiunea W&E este de a investi, dezvolta şi susţine proiecte care creează un impact pozitiv semnificativ asupra comunităţilor locale. Scopul nostru este să sprijinim dezvoltarea urbană şi suburbană a comunităţilor locale din România şi nu numai, prin investiţii cheie în retail, energie şi alte industrii.

Principalele produse, servicii şi operaţiuni de business ale Cocanougher Family Office se bazează pe investiţii în real estate – dezvoltări comerciale şi rezidenţiale, operaţiuni agricole, operaţiuni din sfera resorturilor şi golf, construcţie şi întreţinere a conductelor, redevenţe în domeniul resurselor minerale, tehnologie, investiţii în bursă şi alte mecanisme financiare.

lie Ghiciuc este unul dintre fondatorii şi partenerii operativi ai W&E Assets. Născut şi crescut la Iaşi, Ilie este antreprenor în tehnologie de peste 20 de ani. După ce a înfiinţat de-a lungul carierei mai multe companii de IT la Iaşi, în 2010 a înfiinţat Thinslices. Cu o echipă de peste 130 de oameni şi operaţiuni în Iaşi, Berlin, Lisabona şi Londra, Thinslices este una dintre cele mai cunoscute companii tech cu capital românesc din oraş.

Despre IULIUS

Compania IULIUS este singurul dezvoltator şi operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experienţă de peste 25 de ani în real estate şi cu o prezenţă în patru mari oraşe din ţară – Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava. 

Portofoliul său cuprinde peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara), singurele de acest tip din ţară, reţeaua naţională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceava) şi proiectele Family Market din Iaşi (Miroslava şi Bucium). Proiectele sunt lidere de piaţă la nivel regional şi înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite.

În doar zece ani, compania IULIUS s-a impus drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori şi operatori de spaţii office clasa A, construind, sub brandul naţional United Business Center, poluri regionale de business şi comunităţi creative multinaţionale în trei centre universitare importante ale României – Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca. În total, 15 clădiri verzi, cu o suprafaţă totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii şi unde lucrează peste 25.000 de angajaţi.

Proiectele IULIUS sunt concepte sustenabile, singurele care integrează grădini ample, aducând natura în mijlocul oraşelor, între oameni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.