Dacă faci parte dintr-o familie numeroasă, ai un cerc larg de prieteni sau te afli pur şi simplu la acea vârstă la care toată lumea din jur se aşază la casa ei, sunt şanse mari să fii invitat, în acest an, la cel puţin o nuntă – dacă nu chiar la mai multe.
Poate ai primit invitaţia într-un plic elegant, sau poate ai aflat vestea dintr-un mesaj transmis pe WhatsApp: „ne căsătorim!”. Oricum ar fi, înainte să-ţi alegi rochia sau costumul, e bine să ştii la ce costuri te poţi aştepta. Pentru că, în 2025, a participa la o nuntă nu e doar o experienţă emoţionantă – ci şi o mică obligaţie financiară.
Ţinuta de nuntă: între eleganţă şi presiunea codului vestimentar
Deşi pe invitaţie poate scrie „casual elegant” sau „atenţie la dress code”, realitatea este că nunţile din 2025 impun un plus de rafinament. Rochiile fluide, costumele bine călcate şi pantofii impecabili nu sunt doar alegeri vestimentare, ci semne de respect faţă de cuplul care te-a invitat. Trebuie să iei în calcul şi faptul că vei fi fotografiat – poate chiar vei posta tu însuţi o imagine din momentele mai relaxate ale evenimentului. Interacţiunile pot continua apoi şi în mediul online, iar dacă tot ai telefonul la îndemână, poţi să te distrezi şi cu un joc la un casino online şi să te odihneşti între două dansuri.
Pentru doamne:
Rochie de ocazie: 400 – 2.500 lei (în funcţie de brand, croială şi sezon)
Pantofi: 300 – 800 lei
Geantă clutch + bijuterii discrete: 200 – 600 lei
Machiaj şi coafură profesională: 300 – 700 lei
Total estimativ: între 1.200 şi 4.600 lei, doar pentru ţinută.
Pentru domni:
Costum elegant: 800 – 2.000 lei
Pantofi din piele: 400 – 1.000 lei
Cămaşă + cravată/papion + curea: 300 – 600 lei
Tuns + bărbierit profesional: 100 – 300 lei
Total estimativ: între 1.600 şi 3.900 lei, în funcţie de cât eşti dispus să investeşti.
Desigur, dacă ai deja o parte dintre aceste articole în garderobă, costurile se reduc semnificativ. Dar, dacă ai mai multe evenimente la care trebuie să participi în aceeaşi vară, s-ar putea să doreşti schimbarea ţinutei de fiecare dată.
Darul de nuntă – între tradiţie, presiune socială şi buget personal
„Cât se dă la nuntă?” – este întrebarea clasică, care circulă în cercuri restrânse cu tonul unei conspiraţii. În realitate, suma variază în funcţie de relaţia cu mirii, oraşul în care are loc nunta şi categoria localului.
Estimări 2025:
Invitat neînsoţit: 500 – 900 lei
Cuplu invitat: 1.000 – 1.800 lei
Prieteni apropiaţi: 2.000 lei (mai ales dacă sunt şi implicaţi în organizare)
Naşi, rude de gradul I: pornind de la 3.000 pâna la 5.000 lei sau mai mult
Dacă un meniu la o nuntă poate costa între 300–600 lei de persoană, majoritatea invitaţilor încearcă să ofere ca şi dar cel puţin contravaloarea a două meniuri, în semn de respect şi ajutor pentru miri.
Transport, cazare şi alte cheltuieli neprevăzute
Dacă nunta nu este în oraşul tău, costurile cresc deoarece un drum dus-întors (cu maşina personală) poate însemna 150 – 400 lei, la care se adaugă cazarea, între 250 – 500 lei/noapte. Nu uita de taxi, între 50 – 150 lei şi mic dejun, cafea şi alte mese: 100 – 200 lei.
Per total, un invitat care merge la o nuntă în alt oraş poate ajunge să cheltuiască între 550 şi 1.250 lei doar pentru logistică.
Economii inteligente: cum să te bucuri fără să exagerezi
- Împrumută sau recondiţionează ţinute, deoarece un costum bine croit sau o rochie de calitate pot fi purtate în mai multe ocazii. De asemenea, accesoriile fac diferenţa.
- Rezervă din timp cazarea. Cu cât rezervi mai devreme, cu atât ai şanse mai mari să găseşti preţuri decente. Grup de prieteni = transport/cazare la comun: E mai distractiv şi mai ieftin.
- Setează un buget personal. Înainte să accepţi invitaţia, fă un calcul sincer. Nu trebuie să te îndatorezi pentru a fi prezent la un astfel de eveniment, ci poţi trimite ulterior un dar celor căsătoriţi.
Nunta nu este doar despre cei doi miri – este şi despre prietenie, cu stil şi limite
Aşadar, să fii invitat la o nuntă în anul 2025 poate fi o onoare, dar şi o provocare financiară. Contează mai mult prezenţa sinceră, bucuria reală şi o seară petrecută în compania celor apropiaţi.
La finalul evenimentului, cei care te-au invitat nu vor ţine minte cât ai dat în plic, ci faptul că ai fost acolo, în cea mai importantă zi a vieţii lor.
(Articol susţinut de casino.netbet.ro)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.