Comoda cu sertare este, într-adevăr, o piesă de mobilier datorită căreia dezordinea dintr-o cameră poate fi rezolvată rapid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru că având o comodă cu sertare, prima mişcare este tragerea sertarelor, iar a doua – punerea obiectelor în interior aşa cum acestea vin la îndemână. Ca prin minune, camera e ordonată, iar distracţia poate fi reluată.

E adevărat - comoda cu sertare are puterea magică de a înghiţi fără urmă toate lucrurile împrăştiate, dar mai are una încă şi mai grozavă: aceea de a ne învăţa principii de organizare şi eficientizare a spaţiilor de depozitare.

Aplicând câteva reguli simple, vom câştiga avantajul de a gândi strategic, planificat, atunci când avem de făcut, de exemplu, bagajul pentru vacanţă.

De sus în jos, comoda cu sertare poate să fie organizată pe ritmul de folosinţă al obiectelor păstrate în sertare: de la cele de folosinţă zilnică, la cele întrebuinţate mai rar.

Obiectele de folosinţă frecventă pot fi de mai multe categorii: produse cosmetice sau de igienă, accesorii, lenjerie, medicamente. Ele pot fi păstrate la un loc, în acelaşi compartiment al comodei cu sertare în perfectă ordine, dacă folosim separatoare dedicate fiecărei categorii de obiecte. Cele mai multe separatoare sunt de dimensiuni compatibile cu sertarele, făcând alegerea lor extrem de uşoară.

Pentru o mai bună vizualizare a obiectelor din sertarele comodei, sunt recomandate separatoarele transparente care crează un fel de ansamblu de containere rectangulare.

Un alt principiu foarte important pentru a păstra lucrurile în ordine, îl reprezintă trierea perioadică a obiectelor, pe categorii. Dedicaţi-vă timpul necesar pentru a verifica dacă toate produsele din spaţiul dedicat în comoda cu sertare sunt de folos. Cu siguranţă veţi constata că puteţi renunţa la anumite produse ce sunt uzate, iar în acest fel veţi şti dacă aveţi nevoie sau nu de lucruri noi – un mod smart de a limita cheltuielile doar la lucruri care vă trebuie cu adevărat.

Dacă vi se întâmplă să răscoliţi comoda cu sertare în căutarea unui anumit articol de îmbrăcăminte, este un semn ca trebuie să le păstraţi împăturite şi depozitate într-un mod vizibil.

Comodele cu sertare oferă de regulă spaţii cu o adâncime potrivită care permite aranjarea lucrurilor în plan vertical (precum cărţile în bibliotecă). În loc să stivuim tricourile unul peste altul, ajungând să fie vizibile doar cele de deasupra teancurilor, încercaţi să le aşezaţi ordonându-le cu îndoitura la vedere, astfel încât, trăgând sertarul cu tricouri să vedeţi toate articolele disponibile.

Dacă aveţi o comodă cu sertare dedicată articolelor de îmbrăcăminte care nu trebuie să stea pe umeraş, o altă metodă de a le organiza structurat, ţine cont de succesiunea logică a straturilor de îmbrăcăminte. Astfel, spaţiile din comoda cu sertare ar putea fi dedicate în ordinea considerată firească: de exemplu sus sertarul cu articole de lenjerie intimă, apoi sertarul cu tricouri şi bluze, sertarul cu pantaloni şi hanorace şi sertarul cu şosete.

Prin cele câteva moduri de organizare descrise aici, am încercat să venim în întâmpinarea utilizatorilor cu moduri practice de a folosi comoda cu sertare pentru o mai bună organizare a spaţiului şi a stilului de viaţă.

Cu zeci de modele de comode cu sertare absolut încântătoare vă aşteptăm pe rovere.ro şi în magazinele fizice Rovere Mobili. Consultanţii noştri sunt mereu pregătiţi cu idei noi de design interior şi soluţii optime pentru spaţiul şi nevoile dumneavoastră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.