Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, prinsă în flagrant delict miercuri, de procurorii DNA, în timp ce i-ar fi dat mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj 50.000 de euro, pentru o sentinţă mai blândă în dosarul edilului, a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă. Şi socrul primarului a fost reţinut în acelaăi dosar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data 09 noiembrie 2023, a doi inculpaţi (soţ şi soţie), în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită”, anunţă joi DNa, referitor la cazul socrilor primarului Cherecheş.

Conform anchetatorilor, în data de 25 octombrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, ”inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea pe raza judeţului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite”. Această “ofertă” iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.

”Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare. În contextul menţionat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”.
În demersurile sale, soacra lui Cherecheş ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul atât în vederea ,,rezolvării problemei” la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro, rezultă din comunicatul DNA.


Celor doi inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Joi, ei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Femeia a fost prinsă în flagrant delict la un mall din Cluj-Napoca, când îi dădea 50.000 de euro mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj care ar urma să pronunţe sentinţa definitivă într-un dosar care îl vizează pe primarul municipiului Baia Mare.

Suma de bani ar fi o primă tranşă din banii promişi în schimbul unei sentinţe mai blânde.

Atât soacra primarului Cherecheş, cât şi soţia acestuia au fost audiate timp de mai multe ore la DNA Cluj.

În acest dosar, Cherecheş a fost condamnat, în 2022, de Tribunalul Cluj, la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, precum şi interzicerea unor drepturi, între care şi cel de a ocupa funcţia de primar. Decizia nu este definitivă, iar în 19 octombrie Curtea de Apel Cluj a amânat pronunţarea.

”Habar n-am despre ce e vorba. Deci mi se pare o prostie... Dacă a făcut aşa ceva, oricum n-a făcut-o în numele meu, să i se aplice prevederile legale, cât de drastice, că lucrurile astea mi se par nişte cretinităţi. Mi se pare o chestie care un om normal n-are cum să o facă, adică trebuie să fii tâmpit... Lăsaţi-mă să vorbesc cu nevastă-mea să văd despre ce e vorba... acum am aflat, de două minute (...) cu soacra n-am vorbit... de când m-am însurat. Că n-am vreme, stă în alt oraş, nu stă în Baia Mare”, a declarat, pentru Antena 3, Cătălin Cherecheş.

Întrebat dacă ştia că soacra sa o cunoaşte pe mama judecătoarei din dosarul său, Cherecheş a replicat: ”Da de unde să ştiu eu că o cunoaşte, că trebuia să îmi spună şi mie că o cunoaşte”.

”Hărnicii din astea de doi lei mi se par, o dată, în defavoarea mea, pe de altă parte nu e exclus să fie vreo manevră din asta...chiar intenţionat făcută, chiar şi de soacră, dacă aşa a fost...”, a afirmat el.

Întrebat de ce ar face soacra sa aşa ceva intenţionat, el a răspuns: ”Nu ştiu, eu nu cred decât în mama şi în Dumnezeu, că tata a murit”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.