Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că "impactul va fi atât de mare". Deţinuţii care au executat pedepsele în condiţii necorespunzătoare şi au fost eliberaţi din penitenciare înainte de intrarea în vigoare a legii, având procese pe rol la CEDO, vor primi despăgubiri în bani, a mai spus ministrul Justiţiei. Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Toader: Deţinuţii care au fost eliberaţi înainte de intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu şi au proces pe rol la CEDO vor primi despăgubiri în bani

Ministrul a precizat că în prima zi în care s-a aplicat această lege au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

"Ieri (joi, n.r.), până la 12 noaptea, domnul Dobrică (Marian Dobrică, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - n.r.) îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, Vineri, la începutul conferinţei privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi a condiţiilor de detenţie din România.

Ministrul a precizat că 3.349 de deţinuţi au dobândit dreptul de a primi eliberare condiţionată.

CITEȘTE ȘI Cei mai mulţi deţinuţi puşi în libertate joi erau încarceraţi la Penitenciarul Giurgiu. Mulţi dintre cei eliberaţi aveau condamnări pentru tâlhării şi furturi, dar şi pentru omor

De asemenea, Tudorel Toader a precizat că unele unităţi au avut probleme în aplicarea acestei măsuri, în sensul că nu au ştiut dacă au nevoie de intervenţia judecătorului sau pot folosi calea administrativă.

"La unele unităţi de penitenciare au fost ezitări cu privire la modul de aplicare, dacă e pe cale administrativă sau e nevoie de intervenţia judecătorului. Conducerea unui penitenciar s-a dus în instanţă, acolo au respins, au rezolvat în final pe cale administrativă", a spus ministrul.

Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

Conform legii, condiţiile necorespunzătoare se referă la cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.