Fostul director general al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” Iulian Daniel Idolu şi cinci membri ai Consiliului de Administraţie au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu. Potrivit Direcţiei Naţionale anticorupţie (DNA), doi consilieri juridici din cadrul aceleiaşi societăţi au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu. Procurorii afirmă că Idolu şi ceilalţi inculpaţi au întocmit şi semnat documente nelegale prin care acesta şi-ar fi reînnoit mandatul de director general la aeroport fără să existe, conform legii, o procedură de selecţie pentru funcţia respectivă. Din 15 iunie 2024, Idolu este membru în Consiliul de Administraţie al TAROM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE Potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial al TAROM, din 15 iunie 2024, Iulian Daniel Idolu este membru al Consiliului de Administraţie din cadrul Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei, mandatul membrilor din CA al TAROM este pe o durată de patru ani, iar remuneraţia brută lunară pentru membrii Consiliului de Administratie este de 24.148 lei. 

Potrivit declaraţiei sale de avere semnată în 9 iulie 2024, soţia sa, Dorina Idolu, deţine integral zece terenuri intravilane în localitatea timişeană Giroc, în suprafaţă totală de peste 7.000 de metri pătraţi, moştenite în anul 2023.

Tot soţia sa deţine jumătate dintr-o casă de locuit de 1939 metri pătraţi, în Giroc, moştenită în 2013. Ea deţine jumătate şi dintr-un apartament de 50 de metri pătraţi, cumpărat în 2018 împreună cu soţul său, Iulian Idolu, în Ghiroda.

În declaraţia de avere a lui Iulian Daniel Idolu mai apar un autoturism Ford Fiesta din 2006, precum şi tablouri şi obiecte din bronz şi sticlă ceramică, în valoare totală de 13.000 de euro.

Potrivit aceluiaşi document, soţii Idolu au vândut, în 16 iunie 2023, două terenuri agricole, obţinând 41.500 de euro.

Conform declaraţiei de avere, Iulian Idolu a încasat, ca membru în CA al TAROM, un venit anual de 88.800 de lei şi 15.000 de lei în calitate de consilier juridic la Consiliul judeţean Timiş.

Venitul anual total încasat de către soţia sa se ridică la 43.401 lei, obţinut ca responsabil de mediu, cofetar şi inginer de cercetare în protecţia mediului la diverse societăţi comerciale, ultima încadrare menţionată fiind la Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj. 

Tot Dorina Idolu a încasat 68.598 de lei din dividende servicii de protecţia mediului şi 3.049 de lei din închirierea unui imobil.

ŞTIREA INIŢIALĂ Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului director general al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” S.A. Iulian Daniel Idolu şi a cinci membri ai Consiliului de Administraţie a societăţii - Marian Liviu Mocan, Ciprian Corneliu Jichici, Miruna alexandra Vicol, Teodor Bar şi Adrian Valentin Negoiţă pentru abuz în serviciu.

De asemenea, au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu consilierii juridici Alexandra Avram şi Ciprian sabin Venter. 

În rechizitoriul procurorilor, se arată că, în perioada martie – mai 2019, Iulian Daniel Idolu, în calitate director general al S.N. „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” S.A. şi membru executiv în cadrul Consiliului de Administraţie, ar fi întocmit şi semnat, împreună cu ceilalţi inculpaţi, documente nelegale prin intermediul cărora acesta şi-ar fi reînnoit mandatul de director general în cadrul aeroportului, pentru o perioadă de 4 ani, respectiv 17 septembrie 2019 - 18 septembrie 2023, fără a exista, în conformitate cu dispoziţiile legale, o procedură de selecţie pentru funcţia respectivă.

Potrivit procurorilor DNA, prin aceste demersuri, inculpaţii ar fi cauzat o pagubă Aeroportului Internaţional Timişoara de 263.717 lei, reprezentând salariul plătit de societate pentru perioada septembrie 2019 – iulie 2020, când inculpatul Iulian Idolu a deţinut calitatea de director general şi de membru executiv în cadrul CA al aeroportului timişorean. 

Totodată, folosul necuvenit obţinut de inculpatul Idolu Iulian Daniel ar fi fost de 165.399 lei, reprezentând venitul net plătit de Aeroportul Timişoara pentru perioada respectivă, precizează DNA.

Sursa citată adaugă că Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia - S.A. a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 263.717 lei.

De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpaţi în vederea recuperării prejudiciului.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş, cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.