DNA a anunţat că luni, între orele 15:00 - 19.00, au avut loc percheziţii în cinci puncte din Bucureşti, la sediul unei instituţii publice, răspunsul fiind transmis în urma unei solicitări a News.ro de a oferi precizari în legătură cu acţiunea care a avut loc la Guvern şi în urma căreia, conform unor surse, au fost ridicate documente. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că instituţia vizată este Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi că este vorba despre angajări în posturi publice. Ulterior, DNA a precizat într-un comunicat că este vorba despre fapte de corupţie din iulie 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Au avut loc percheziţii ieri (n.r. - luni) între orele 15.00 si 19:00. la cinci locaţii din Bucureşti printre care şi o instituţie publică", a declarat pentru News.ro purtătoarea de cuvânt a DNA, Livia Săplăcan.

Ulterior, DNA a anunţat printr-un comunicat că, în urma obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, "în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 - 19.00, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate în sediul unei instituţii publice din Bucureşti".

Percheziţiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secţiei de combatere a corupţiei, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie comise în cursul lunii iulie 2017", a adăugat instituţia.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că instituţia ar fi Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Acţiunea procurorilor DNA ar viza, conform aceloraşi surse, ocuparea unor posturi publice.

Surse judiciare declarau luni seară pentru News.ro că procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, luni, la Secretariatul General al Guvernului, de unde ar fi ridicat documente.

Conform surselor citate, procurorii ar fi discutat cu mai mulţi angajaţi şi ar fi ridicat mai multe acte. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.