Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) condamnă ferm "practicile abuzive ce transpar din conţinutul înregistrărilor" de la DNA Oradea, solicitând instituţiilor abilitate să verifice activitatea din ultimii opt ani a acestei unităţi de parchet. "Scopul declarat al procurorilor de la DNA Oradea, de a «linişti» judecătorii şi de a-i face să le fie frică, este o încălcare samavolnică şi concretă a independenţei judecătorilor, de o gravitate fără precedent", spun cele două asociaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) îşi exprimă consternarea şi condamnă ferm practicile abuzive ce transpar din conţinutul înregistrărilor recent apărute în spaţiul public, din dialogul ce pare a fi o şedinţă de lucru a 5 procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi solicită instituţiilor abilitate să verifice, prin prisma acestor aspecte grave, activitatea din ultimii 8 ani a acestei unităţi de parchet", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de cele două asociaţii.

Conform sursei citate, din conţinutul discuţiilor transpare faptul că procurorii DNA Oradea, folosindu-se de autoritatea publică cu care au fost investiţi, acţionând într-un mod planificat şi concertat, "au deschis dosare penale judecătorilor din zonă cu scopul timorării acestora, pentru a obţine soluţii care să le fie favorabile".

"Astfel de acţiuni, dacă se dovedesc a fi reale, sunt de natură să deturneze brutal actul de justiţie, fiind inadmisibile într-un stat de drept. Ele trebuie, de aceea, investigate cu celeritate şi profesionalism, urmând ca, în cazul în care faptele infracţionale relatate sunt reale, cei vinovaţi să fie deferiţi justiţiei. Scopul declarat al procurorilor de la DNA Oradea, de a «linişti» judecătorii şi de a-i face să le fie frică, este o încălcare samavolnică şi concretă a independenţei judecătorilor, de o gravitate fără precedent, cu efectul vădit al încălcării drepturilor omului şi dispreţuirii dreptului persoanelor la un proces echitabil şi la o judecată dreaptă", spun reprezentanţii UNJR şi AMR.

În acest context, UNJR şi AMR salută luarea de poziţie a Secţiei pentru judecători a CSM şi se alătură cererii adresate Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pentru că acestea "să deruleze, cu maximă operativitate, cercetările care se impun, absolut necesare pentru protejarea efectivă a independenţei judecătorilor şi pentru garantarea respectării drepturilor cetăţenilor la o justiţie dreaptă".

"Este imperativ că, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să fie cercetate în mod real, cu profesionalism şi celeritate, plângerile privind abuzurile din justiţie, reclamate atât de judecători, cât şi de persoane din afara sistemului de justiţie", mai spun cele două organizaţii.

UNJR şi AMR arată că, încă din 2016, au subliniat într-o scrisoare adresată ambasadorului Statelor Unite în România, Hans Klemm, după ce acesta "aplauda" practicile procurorilor DNA, că administrarea justiţiei într-un stat democratic trebuie să fie un proces ce se desfăşoară cu rigurozitate şi strict în limitele legii, cu respectarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor procedurale (due process), tocmai pentru a păstra un just echilibru între interesul public, pe de o parte, şi demnitatea, drepturile şi libertăţile fiecărei persoane, pe de altă parte. Orice derapaj trebuie punctat şi corectat pentru a preveni erori ulterioare, iar acest lucru se poate face doar analizând obiectiv şi critic activitatea unei instituţii, exact ce nu s-a făcut în cazul DNA-ului, spun asociaţiile, menţionând că au tras semnale constante de alarmă asupra derapajelor procurorilor DNA de la normele de drept, asupra presiunilor la care sunt supuşi judecătorii şi asupra pericolului implicării serviciilor de informaţii în actul de justiţie.

"Deşi vorbim de ani de zile despre derapajele din justiţie, deşi au apărut numeroase informaţii în spaţiul public despre sute de dosare ce vizau judecători şi procurori, ţinute deschise ani în şir, despre interceptarea judecătorilor în timpul în care aceştia judecau dosare DNA, despre încălcarea secretului deliberării şi anchete făcute cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, este totuşi şocant să auzi procurori DNA vorbind în 2018 despre «liniştirea» judecătorilor şi faptul că trimiterea în judecată a unor judecători va «băga frica» şi în ceilalţi judecători. Dacă faptele din discuţie se confirmă, o astfel de presiune este cea mai gravă formă de încălcare a independenţei justiţiei, venită din interior şi prin folosirea abuzivă şi distorsionată a legii chiar de către cei chemaţi să o apere, fapt ce nu poate rămâne nesancţionat“, a declarat judecător Dana Girbovan, preşedinte UNJR.

La rândul său, judecătorul Andreea Ciucă, preşedinte AMR, a afirmat că "independenta judecătorului nu este un concept de faţadă pe care să-l clamam de la tribună, în numele legii, atunci când da bine pentru noi, că români şi că europeni, ci reprezintă chintesenţa unui sistem de justiţie democratic. Adică adevărat".

"Deşi se pare că, în teorie, toţi suntem de acord cu această idee, aplicarea practică a principiului independenţei judecătorului, consfinţit de legea internă şi internaţională, ţine, nu o dată, de «interpretări» personale ce pervertesc fondul acestui principiu. Astfel cum AMR a subliniat în repetate rânduri, lupta anticorupţie – obiectiv în sine foarte important prin scopul şi finalitatea sa – nu poate fi dusă prin privilegii personale sau legale, prin ocolirea legii sau în dispreţul ei. Afirmaţia referitoare la «liniştirea» exemplificativă a judecătorilor de la curtea de apel, ce reiese din înregistrare, are o gravitate fără precedent şi, tocmai de aceea, trebuie verificată cu maximă responsabilitate şi seriozitate, iar odată cu această, activitatea celor ce au îndrăznit să o spună. Dacă asemenea atitudini nu ni se par nocive înseamnă că nu mai are rost să vorbim despre justiţie în România", a declarat judecător dr. Andreea Ciucă, preşedinte AMR.

Potrivit celor două asciaţii, întrebarea este dacă acest caz de la DNA Oradea este unul singular sau nu, motiv pentru care DNA are obligaţia de a explica public modul în care a anchetat judecători în toţi aceşti ani.

"UNJR şi AMR reiterează faptul că, în numele unei cauze bune, cum este «lupta anticorupţie», nu poţi încălca normele de drept, deoarece însăşi cauza respectivă devine generatoare de corupţie, ca urmare a abuzului de putere. Situaţia de la DNA Oradea demonstrează, o dată în plus, de ce UNJR şi AMR nu s-au opus creării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în care să acceadă procurori cu vechime şi profesionişti, numiţi de CSM şi fără nici o ingerinţă politică, scopul fiind tocmai acela de a proteja judecătorii, şi implicit cetăţenii, de astfel de acţiuni abuzive, asigurând şi garantând în acest mod dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, ce implică dreptul a fi judecat de un judecător independent şi imparţial, ferit de orice ingerinţe sau presiuni de genul celor ce transpar din înregistrare", mai spun reprezentanţii celor două asociaţii.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a identificat, în presupusele înregistrări de la DNA Oradea, "potenţiale practici de intimidare, de presiune asupra judecătorilor prin ticluirea de dosare, inclusiv prin investigarea relaţiilor personale ori profesionale dintre aceştia în vederea obţinerii unor soluţii favorabile în cauzele instrumentate de respectiva unitate de parchet". Astfel, secţia a cerut Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie să facă cercetări pentru "protejarea efectivă a independenţei judecătorilor".

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a transmis, sâmbătă, precizări după înregistrările apărute în spaţiul public privind o presupusă discuţie purtată între procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, în luna ianuarie 2018.

"Conducerea DNA se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraţilor, susţinând în mod constant că procurorii DNA trebuie să îşi desfăşoare activitatea de urmărire penală cu imparţialitate şi stricta respectare a legii şi a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. În ceea ce priveşte aspectele legate de realitatea înregistrării apărute în spaţiul public şi de eventualele nelegalităţi în declanşarea de către Serviciul Teritorial Oradea a urmăririi penale în unele dosare cu magistraţi, au fost solicitate note explicative din partea colectivului acestei subunităţi de Parchet”, a transmis DNA.

Conducerea instituţiei a precizat că, în cursul anului 2018, procurorul şef adjunct, care coordonează subunitatea de la Oradea, a efectuat două controale (în martie şi decembrie 2018), iar în urma primului control s-a propus, printre altele, neprelungirea delegării pentru procurorul-şef al acestui Serviciu, fiind delegat un alt magistrat în această funcţie de conducere, începând cu data de 1 aprilie 2018.

”De asemenea, din dispoziţia conducerii DNA au fost preluate la Structura Centrală două cauze care vizau magistraţi şi în care ulterior s-a dispus soluţia clasării. În cursul aceluiaşi an, Inspecţia Judiciară din cadrul CSM a efectuat un control la Serviciul teritorial Oradea reţinând deficienţe manageriale în sarcina celor doi procurori şefi care au îndeplinit funcţii de şefi în ultimii ani. În acelaşi raport s-a consemnat că nu au existat stări conflictuale între procurorii din această structură şi instanţele de judecată”, se mai arăta în documentul transmis de DNA.

Parchetul ICCJ a anunţat, vineri, că a deschis un dosar penal după ce în spaţiul public au apărut înregistrări ale unor discuţii de la DNA Oradea, în care se vorbeşte despre "liniştirea" unor judecători.

"Pe rolul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a unui denunţ formulat de o organizaţie non-guvernamentală, s-a constituit un dosar penal având ca obiect conţinutul unor convorbiri dintr-o înregistrare audio apărută în spaţiul public şi care ar fi fost purtată între procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea", anunţa Parchetul ICCJ, precizând că procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem.

Avocatul Răzvan Doseanu a făcut publică o înregistrare de la o şedinţă DNA Oradea din ianuarie 2018 primită de la o sursă anonimă.

"Posibil să fie autentică, posibil să nu fie autentică, deşi personal recunosc vocile tuturor procurorilor posibili participanţi. Participanţi posibili: procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin si Rus Lucian. Cer public DNA Oradea sa dezminta autenticitatea înregistrării. Dacă e reală, apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea şi cele nefavorabile, despre acţiuni de intimidare a judecătorilor prin trimiterea a 2 judecatori în judecată. Nume importante ce apar in discuţie: judecători Denisa Vidican, Cioflan Adina, Soane Laura, Udroiu Mihail Filimon Florin, Musta Ovidiu, Berindei Olimpiu Daniel, Mihaela Patraus, Roman Florica (Curtea de Apel Oradea), Bic Denisa, Vlad Marian ( Tribunalul Bihor la un moment dat ), judecători Haiduc Simona, Miclo Laura, Remus Nemes (Tribunalul Satu Mare) Dacă nu e autentică, trebuie să vedem ce specialist a putut folosi vocile a 5 procurori. Vocea cea mai puternică din înregistrare pare a fi a procurorului Man Ciprian. Cine e autorul înregistrării şi care e scopul acesteia rămâne de stabilit", a scris avocatul pe Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.