Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că nu i-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, să îşi dea demisia, ci a invocat o instituţie care există în Codul Muncii, precizând că oricine poate să îşi dea demisia şi că nimeni nu este obligat să muncească împotriva voinţei lui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Nu am sugerat să îşi dea demisia, am spus şi am rugat să nu se speculeze pe tema aceasta, şi am invocat o instituţie care există în Codul Muncii. Oricine poate să îşi dea demisia, nimeni nu este obligat să muncească ceva împotriva voinţei lui”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Întrebat de ce a lăsat să se înţeleagă că ar trebui ca procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, Augustin Lazăr, şi procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, să demisioneze în contextul în care vorbea de o evaluare pe care Ministerul Justiţiei o va face Ministerului Public, Tudorel Toader a răspuns: "Nu am spus că trebuie, am invocat o instituţie din Dreptul Muncii".

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

După ce i s-a spus că procurorul general al României a comunicat deja că nu îşi dă demisia, întrebat dacă va continua demersurile pe care le-a anunţat privind verificarea Ministerului Public şi, în final, va lua o decizie privind demiterea procurorului general şi a şefului DNA, ministrul Justiţiei a spus: "Aţi primit declaraţiile mele, pe care le menţin … şi chiar vă multumesc”.

Ministrul Justiţiei nu a făcut alte precizări legate de analiza pe care vrea să o facă privind activitatea Ministerului Public şi a DNA, în următoarele două săptămâni, la finalul căreia va lua o decizie finală, inclusiv privind revocarea din funcţii a lui Augustin Lazăr şi Codruţa Kovesi. Tudorel Toader a vorbit însă de faptul că societatea, în general, "are nevoie de o comunicare corectă, completă şi la timp”, ceea ce se va strădui să facă şi el la Ministerul Justiţiei.

"Vă spuneam să facem o conferinţă de presă săptămânală, să nu spuneţi că au trecut deja două săptămâni, între timp tot am vorbit cu dumneavoastră şi nu puteţi nega, adică nu am venit aici în conferinţă, dar am vorbit şi dimineaţa, şi seara”, le-a spus Toader jurnaliştilor, în declaraţia de presă făcută la Ministerul Justiţiei.

Tudorel Toader s-a arătat deranjat de întrebările privind analiza pe care o va face la Ministerul Public, el declarând: "Vreţi să vă spun concluziile înainte să fac demersurile de verificare. (…) Ne auzim după acele evaluări".

Întrebat dacă a stabilit zilele în care se va întâlni cu procurorul general al României şi cu procurorul-şef al DNA, ministrul Justiţiei a spus că acest lucru urmează să se întâmple, pentru că luni dimineaţă nu a avut timp să se consulte cu aceştia.

"De aseară, de când am anunţat, nu a trecut decât o oră de serviciu, efectiv nu aveam când. Aseară spuneam că mă voi consulta cu dânşii, depinde şi de agenda dânşilor, de agenda mea. Cert este că voi respecta termenul scurt la care m-am referit, cel mult două săptămâni”, a spus Tudorel Toader. 

Ministrul Justiţiei a dat asigurări că nu are nicio presiune şi că are deplină independenţă în a decide activităţile instituţiei pe care o conduce, în ce priveşte numirile şi structura organizatorică.

"Voi propune Guvernului modificarea structurii organizatorice, în sensul înfiinţării sau reînfiinţării unui birou de presă, aşa cum ne cere legea, în sensul înfiinţării unui birou sau department pentru documentare şi, chiar zilele acestea, voi scoate la concurs posturile, care sunt toate de fapt. Reînfiinţăm acel Institut de Criminologie care se află în structura Ministerului Justiţiei. Vom scoate la concurs, vom ocupa, vom stabili direcţii tematice de analiză, de cercetare, de informare", a precizat Toader.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat luni că nu va demisiona, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a sugerat, voalat, să îşi dea demisia.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat duminică, la Antena 3, că va avea zilele următoare o discuţie cu procurorul general Augustin Lazăr şi, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruţa Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerând că s-a încălcat legea, conform deciziei Curţii Constituţionale, şi a dat de înţeles că nu exclude nici varianta ca cei doi să demisioneze până atunci.

Tudorel Toader a afirmat şi că va face o analiză a activităţii Ministerului Public în următoarele două săptămâni, urmând să ia în acel moment o decizie finală, inclusiv privind revocarea celor doi procurori generali.

"Voi face o fundamentare, o evaluare a activităţilor desfăşurate de Ministerul Public, pe de o parte, de DNA, pe de altă parte. Atunci evaluarea va avea două componente, două direcţii: pe de o parte, cea profesională, pe cauză, pe de altă parte, cea managerială, privind instituţiile pe care domniile lor le conduc”, a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul a dat de înţeles că nu exclude nici ca cei doi să demisioneze între timp.

"Eu nu exclud ca în lipsa unei proceduri declanşate de mine să aibă dânşii iniţiativa unei proceduri lăuntrice individuale privind modul în care s-au poziţionat la dispoziţiile legale, constituţionale", a spus Tudorel Toader.

El a mai spus că în decizia sa va conta şi efectul pe care astfel de măsuri l-ar putea avea, invocând şi MCV. 

"Trebuie să vedem şi efectul, impactul, acestei măsuri. Mă întorc la condiţionalităţile MCV. Mă întorc la modul în care noi ne raportăm la instituţiile europene. De aceea, sunt convins, în detrimentul unor critici, în detrimentul celor care vor spune - repet, suficient încălcare pentru luarea măsurii - că o astfel de măsură necesită o abordare, o fundamentare complexă şi completă", a precizat el.

Curtea Constituţională a arătat în motivarea deciziei prin care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - DNA şi Guvern, că ancheta procurorilor DNA legată de adoptarea OUG 13/2017 nu intra în competenţele procurorilor, deoarece aceştia nu pot face cercetări privind oportunitatea şi legalitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

Ministerul Public a precizat, vineri seară, că analizează ”atent” motivarea deciziei Curţii Constituţionale privind existenţa unui conflict juridic între DNA şi Guvern, ”urmând ca decizia să fie respectată întocmai de către procurori”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.