Ministrul Tudorel Toader a declarat, joi, că Ministerul Justiţiei nu susţine amendamentele aduse proiectului Legii graţierii, referitoare la graţierea persoanelor condamante pentru fapte de corupţie, precizând că are convingerea că, în final, va fi adoptată "o lege fără faptele de corupţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ministerul Justiţiei nu susţine amendamentele aduse proiectului Legii graţierii. Acum, sigur că pe parcursul stadiului legislativ vor mai surveni şi de regulă survin multe elemente de noutate. Eu exprim convingerea faptului că finalul va fi cel al unei legi echilibrate, o lege cu limite reduse de pedeapsă, o lege fără faptele de corupţie, cea pe care Ministerul Justiţiei a avizat-o iniţial", a spus Tudorel Toader, înainte de şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Întrebat dacă Ministerul Justiţiei mai poate interveni, în acest moment, asupra textului de lege care va fi votat în Parlament, Toader a spus că MJ nu poate să intervină peste voinţa legiuitorului, dar un secretar de stat participa la toate dezbaterile privind proiectul Legii graţierii.

"Şi astăzi este în Parlament, se va duce şi la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, până la finalul parcursului legislativ”, a precizat Toader.

Minsitrul Justiţiei a adăugat că proiectul de lege privind graţierea va face parte din pachetul de măsuri de natură să răspundă cerintelor deciziei pilot pronunţate de CEDO.

"Şi avem în vedere acel proiect de lege privind recursul compensatoriu, avem în vedere posibilitatea, ca parte finală a pedepsei, să modificăm limitele de la liberarea condiţionată şi să introducem măsura supravegherii electronice, brăţara aceea electronică. Plus măsurile de logistica, de modernizare a penitenciarelor, de extinderea unor pavilioane din penitenciar, de construcţia celor două penitenciare de la Berceni şi de la Calafat. Va asigur de faptul că, într-un termen scurt, vom veni cu foaia de parcurs pe care CEDO ne-a cerut-o prin decizia pilot", a mai spus ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader a spus şi joi dimineaţă, la intrarea în sediul Ministerului Justiţiei, că susţine forma iniţială a proiectului Legii graţierii.

Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, cu cinci voturi ”pentru” (PSD) şi trei ”împotrivă” (PNL, USR şi UDMR), amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.

Joi, graţierea pedepselor pentru mită şi trafic de influenţă a fost respinsă în Comisia juridică a Senatului, după ce PNL şi USR au cerut reluarea votului dat miercuri.

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat miercuri seara în faţa Guvernului faţă de decizia Comisiei juridice a Senatului de a graţia inclusiv persoane condamnate pentru fapte de corupţie.

Premierul Sorin Grindeanu a scris miercuri pe Facebook că Guvernul nu susţine amendamentele propuse la proiectul de Lege privind graţierea adoptate, miercuri, în comisia juridică a Senatului, precizând că Executivul susţine Legea graţierii în forma propusă iniţial de Ministerul Justiţiei.

Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris, pe Facebook, că "dezaprobă categoric" amendamentele adoptate, miercuri, de Comisia juridică a Senatului, privind graţierea persoanelor condamnate pentru corupţie, şi că va avea o discuţie cu membrii PSD din Comisie pentru ca forma finală a raportului să nu conţină aceste prevederi.

Reprezentanţii Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii sau Uniunii Naţionale a Barourilor (UNBR) care au participat miercuri la şedinţa Comisiei juridice a Senatului s-au opus graţierii celor condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

”Ministerul Public constată şi ia act de faptul că infracţiunile de corupţie constituie încă o problemă importantă la nivel naţional, în societatea românească. Nu avem strategii naţionale pe 5 ani pentru combaterea furturilor din buzunare, nu avem strategii pe 5 ani pentru combaterea infracţiunulor vătămare din culpă pe acre le-aţi graţiat , în schimb avenm strategii cincinale în care sunt angajate toate instituţiile statului român, cu obligaţii punctuale interne şi internaţionale pentru combaterea infracţiunilor de corupţie. De aceea, în planul de activitate al parchetului şi în obiectivele Ministerului Public pe anii trecuţi şi pe anul în curs şi cu siguranţă pe anii următori, combaterea infracţiunilor de corupţie se va reflecta ca o prioritate întrucât ea a fost stabilită ca prioritate de instituţii ale statului român”, a spus Irina Kuglai, reprezentanta Parchetului General. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.