Un bărbat de 54 de ani acuzat că şi-a lovit şi sugrumat mama a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza deciziei luate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul sibiu, după ce un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a autosesizat în acest caz. Potrivit anchetatorilor, bărbatul solicitase prezenţa unei ambulanţe la domiciliu pe motiv că mamei sale îi este rău, însă echipajul a constatat că femeia, în vârstă de 74 de ani, era moartă şi avea urme vizibile de violenţă, astfel că a anunţat Poliţia.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, la data de 17 octombrie, un procuror din cadrul instituţiei s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, raportat la violenţă în familie.
Din cercetările efectuate, anchetatorii au stabilit că în ziua respectivă, un bărbat în vârstă de 54 de ani a solicitat, prin Serviciul unic de urgenţă 112, prezenţa unei ambulanţe la domiciliu întrucât mamei sale îi este rău. Ulterior, echipajul de pe ambulanţa care s-a deplasat la faţa locului a solicitat prezenţa unui echipaj de poliţie deoarece mama autorului, în vârstă de 74 de ani, era decedată şi avea semne vizibile de violenţă.
„În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că autorul a acţionat cu intenţie directă, respectiv urmărind şi acceptând că prin sugrumarea mamei sale îi va produce acesteia asfixia mecanică şi în cele din urmă decesul. Sugrumarea a fost precedată de loviri repetate a victimei cu corpuri contondente”, precizează sursa citată.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 18 octombrie s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbatul de 54 de ani, iar prin ordonanţa din aceeaşi dată a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta pentru omor, raportat la violenţă în familie.
Reţinut iniţial pentru 24 de ore, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza deciziei judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Sibiu.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de Poliţie Judiciară de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu - Serviciul de Investigaţii Criminale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.