Un şef din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş a fost reţinut, marţi, de către procurorii DNA, pentru că ar fi trucat o licitaţie de achiziţie a 12 autorisme, iar prin proceduri ilegale ar fi semnat şase contracte cu firma favorizată, în valoare de 600.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a şefului Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul DGASPC Mureş, Vasile Liţiu, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, fals intelectual, uz de fals şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În ordonanţa de reţinere se arată că, în cursul anului 2015, Vasile Liţiu ”a favorizat o societate comercială cu ocazia iniţierii şi organizării a două proceduri de achiziţie având ca obiect furnizarea de autovehicule în beneficiul DGASPC Mureş”.

Astfel, funcţionarul este acuzat că, în urma unei înţelegeri cu firma, a întocmit caietele de sarcini astfel încât să fie eliminată concurenţa de la licitaţie.

”Concret, inculpatul Liţiu Vasile, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi ca urmare a înţelegerilor avute cu un reprezentant al societăţii respective, a introdus în caietele de sarcini (aferente celor două proceduri de achiziţie privind cumpărarea a 12 autovehicule) o serie de specificaţii tehnice caracteristice doar autovehiculelor comercializate de această societate comercială”, precizează un comunicat de presă remis de DNA.

Specificaţiile tehnice i-ar fi fost furnizate anterior funcţionarului de către reprezentantul firmei, ”aceste acţiuni având ca scop eliminarea concurenţei şi avantajarea societăţii, în vederea câştigării contractelor de achiziţie publică”.

În cazul atribuirii celui de-al doilea contract, Vasile Liţiu ar fi întocmit o notă justificativă prin care a propus spre aprobare organizarea procedurii de achiziţie prin cerere de ofertă, fapt care s-a şi întâmplat. Procudorii susţin că au fost eludate, astfel, prevederile legale privind obligativitatea organizării licitaţiei deschise în cazul de faţă.

”Ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul Liţiu Vasile, DGASPC Mureş a încheiat şase contracte de furnizare autovehicule cu societatea respectivă, în valoare totală de peste 600.000 lei fără TVA”, arată DNA.

În acest caz sunt cercetate penal şi alte persoane, care nu au fost indicate, deocamdată, de către procurori.

Funcţionarul va fi prezentat judecătorilor Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.