Profesorul Ovidiu Savu, de la Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti, care a primit bani de la studenţi ca să îi promoveze la examenele restante sau să îi ajute să promoveze proba practică a examenului de licenţă din iulie a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au trimis dosarul lui Ovidiu Savu, aflat în arest preventiv, la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul anului universitar 2015-2016, Ovidiu Savu, cadru didactic la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, a pretins şi primit bani de la studenţi, direct sau prin intermediari, atât pentru a-i declara promovaţi la examenele de an unde este titular, cât şi pentru a-şi trafica influenţa, prin intervenţie pe lângă alte cadre didactice universitare, pentru a asigura studenţilor promovarea unor examene.

În acest sens, Ovidiu Savu a abordat pe Facebook o studentă şi a invitat-o să se întâlnească cu el la birou. În discuţia purtată cu studenta, Ovidiu Savu i-ar fi propus acesteia să îi dea o notă cu care să poată promova examenul la disciplina lui, în schimbul sumei de 600 de lei. Totodată, pentru o altă disciplină, la care era titular tatăl său, Ovidiu Savu i-ar fi propus promovarea în schimbul a 900 de lei, precizând că oferta este valabilă şi pentru ceilalţi studenţi restanţieri.

„Studenta a fost de acord cu propunerea inculpatului Savu Ovidiu şi ulterior a fost contactată de către colegii săi de grupă şi de an, fie direct de către colegi, care îi lăsau sume de bani în cuantumul menţionat mai sus, fie de către şefii de grupe, care strângeau bani de la studenţi şi îi dădeau acesteia, împreună cu lista lor. După ce erau strânşi de către studenta respectivă, banii erau daţi inculpatului Savu Ovidiu împreună cu listele întocmite de ea sau de şefii de grupă”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că Ovidiu Savu a luat bani de la studenţi atât în sesiunea de restanţe şi în cea de reexaminări, cât şi pentru proba practică a examenului de licenţă, care s-a desfăşurat în luna iulie a acestui an.

Din cercetările efectuate, în timpul cărora au fost audiaţi zeci de studenţi, a rezultat că promovarea examenelor contra cost era o practică generalizată a lui Ovidiu Savu, care nu declara admişi studenţii la examene, indiferent de modul cum tratau subiectele, pentru a-i determina să-i ofere bani, potrivit procurorilor.

Ovidiu Savu a fost prins în flagrant, după ce a primit, în biroul său de la facultate, 10.500 lei, bani care au fost puşi sub sechestru, la fel ca şi alţi 70.600 de lei găsiţi la percheziţiile făcute în 28 iulie la locuinţa acestuia. Anchetatorii au pus sechestru asigurător şi pe conturile bancare ale lui Savu, în vederea recuperării prejudiciului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.