Magistraţii Judecătoriei Sector 5 urmează să pronunţe o decizie privind liberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA, după ce avocatul acestuia a susţinut, la termenul de joi al procesului, că a mai existat o decizie definitivă a unei instanţe, care a spus în ianuarie că omul de afaceri poate fi liberat condiţionat după şase luni, şi nu în octombrie 2017, aşa cum au susţinut procurorul DNA şi Comisia de liberări condiţionate a Penitenciarului Rahova. Avocatul a mai susţinut că Dan Voiculescu a arătat "stăruinţă în muncă" în penitenciar şi că omul de afaceri "nu trebuie îndreptat, pentru că are o educaţie solidă", în timp ce procurorul DNA a spus că Voiculescu a avut doar 57 de zile câştigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câştigate prin elaborarea de lucrări ştiinţifice pentru care nu există nicio dovadă că au fost redactate în penitenciar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA, a depus în instanţă o cerere de judecare în lipsă şi un memoriu în care explică această cerere. 
 
Apărătorul acestuia a arătat în debutul şedinţei că Dan Voiculescu a mai făcut o cerere de liberare condiţionată. "Tribunalul Bucureşti a decis definitiv, în ianuarie 2017, că şase luni sunt suficiente pentru a depune o nouă cerere de liberare condiţionată, nu 11 luni cum a zis Judecătoria Sectorului 5 în prima instanţă. Altfel spus, un magistrat a stabilit definitiv că 6 luni sunt suficiente pentru îndreptarea domnului Voiculescu. Comisia din penitenciar trebuia să ţină cont de hotărârea tribunalului. În acest interval, Voiculescu s-a comportat corespunzător şi nu avut conflicte în detenţie”, a arătat avocatul Florin Surghie. 
 
El a continuat şi a arătat că analizând motivele de respingere a cererii de liberare formulate de Comisia de la Rahova a observat că acestea sunt netemeinice. "Voiculescu nu a fost pedepsit disciplinar şi a arătat stăruinţă în muncă. 1021 de zile sunt prea puţine ca executate, spune Comisia.  Dar este dreptul domnului Voiculescu la liberare condiţionată. Procesul verbal al Comisiei nu prezintă relevanţă. Dan Voiculescu a făcut fracţia de o treime şi a depăşit-o cu 8 luni, aici s-au adunat zilele câştigate din muncă şi cele câştigate prin scrierea celor 11 lucrări ştiinţifice. Am depus acte privind starea de sănătate a lui Voiculescu. Are dreptul la liberare condiţionată. El nu trebuie îndreptat, pentru că are o educaţie solidă”, a mai arătat avocatul. 
 
În replică, procurorul DNA a cerut respingerea cererii de liberare pe motiv că, dacă nu s-ar ţine cont de cele 11 lucrări ştiinţifice scrise de Voiculescu în închisoare, nu ar fi îndeplinit fracţia de o treime din pedepasa executată. "Condamnatul a avut doar 57 de zile câştigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câştigate prin elaborarea de lucrări ştiinţifice. Nu a dat dovadă de corectitudine. Nu există nicio dovadă că manuscriele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carenţelor legislative. Executarea doară a o pătrime din pedeapa arată că scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat. Concluziile Comisiei din penitenciar sunt de respingere în unanimitate. Abia în octombrie 2017 a recomandat Comisia un noul termen de cerere”, a arătat procurorul.
 
El a mai precizat că penitenciarul nu l-a trecut pe Voiculescu din regimul închis în regim semi-deschis şi că acest lucru arată că omul de afaceri nu a dat semne de îndreptare. "Cerem reiterarea cererii după 23 octombrie, aşa cum a spus Comisia din penitanciar”, a încheiat reprezentantul DNA. 
 
În replică, avocatul lui Voiculescu a arătat că omul de afaceri nu a dorit un regim semi-deschis în închisoare din motive de securitate.
 
Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea formulată de Dan Voiculescu, decizia urmând să fie luată de judecătoarea Camelia Mihaela Andrei. Decizia nu va fi definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Bucureşti.
 
Dosarul privind cererea de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu a fost analizat de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Rahova, unde este încarcerat Dan Voiculescu. Potrivit unor surse judiciare, în 22 mai comisia de la Rahova a dat aviz negativ, stabilind că "scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu nu a fost atins", astfel că se impune amânarea liberării condiţionate.
 
“Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Rahova a analizat ieri dosarul privind cererea de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu şi a înaintat documentaţia către Judecătoria Sectorului 5 pentru a analiză cererea condamnatului”, declara, în 23 mai, comisar Gabriela Livădăriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova. 
 
Tribunalul Bucureşti a respins definitiv, în 10 ianuarie, cererea omului de afaceri Dan Voiculescu de liberare condiţionată şi a decis că acesta să poată depune o nouă solicitare după dată de 24 mai. Instanţa a stabilit atunci că Dan Voiculescu nu poate fi eliberat condiţionat, dar a scurtat cu patru luni termenul la care poate formulă o nouă cerere.
 
În prima instanţa, Judecătoria Sectorului 5 a respins, în 13 decembrie 2016, solicitarea lui Dan Voiculescu şi a decis că el să mai poată depune o nouă cerere în septembrie 2017. Judecătorul a arătat în motivarea deciziei că Dan Voiculescu a profitat de carenţele legislative pentru a obţine cât mai uşor zile libere şi a dat că exemplu că a câştigat 60 de zile pentru două studii la care a lucrat patru ore.
 
Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsa. 
 
Dan Voiculescu trebuie să execute cel puţin o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare pentru a putea fi propus pentru liberare condiţionată. Până în prezent, Voiculescu a stat în penitenciar doi ani şi nouă luni, dar are şi zile câştig, care se scad din pedeapsa, pentru activităţile la care a participat în penitenciar.
 
După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, unusprezece cărţi.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.