Primii angajaţi ai CFR Marfă au ajuns la sediul DIICOT Timişoara, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a fi audiaţi în dosarul privind vânzarea vagoanelor de tren casate, la fier vechi, aceştia declarând jurnaliştilor că ei doar au verificat vagoanele care urmau să fie trimise la fier vechi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Angajaţii CFR Marfă care au fost aduşi la sediul DIICOT Timişoara au declarat iniţial că sunt simpli angajaţi şi nu ştiu de ce sunt chemaţi.

Apoi, unul dintre cei care urmează să fie audiaţi a susţinut că el şi colegii lui doar au verificat vagoanele înainte de a fi trimise la fier vechi.

„Noi aşa am înteles, că era un contract de vânzare a vagoanelor cu firma de la Călaraşi. Erau casate. De la sucursală ne-au înştiinţat că au băgat în cont cinci miliarde şi urmează să taie 200 de vagoane de pe Regionala CFR Timişoara. Ne-am dus, am verificat osiile, noi atâta am făcut, reviziile, am luat seriile şi am verificat ca fiecare vagon să fie tăiat în parte. Osiile erau din oţel special şi vagoanele erau ruginite, putregai”, a spus unul dintre angajaţii CFR Timişoara adus la audieri la DIICOT.

În acest dosar au fost făcute, miercuri, 63 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinţi, Călăraşi, Arad, Teleorman şi Dâmboviţa, la DIICOT Timişoara urmând să fie duse pentru audieri 40 de persoane suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, fapte prin care s-a produs un prejudiciu de peste 6,3 milioane de euro.

Potrivit DIICOT, întreaga conducere executivă a CFR Marfă, în frunte cu fostul director general Mihuţ Crăciun, ar fi vizată de anchetă. Procurorii spun că anul trecut la nivelul CFR Marfă s-a constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, în folosul companiei REMAT Călăraşi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.