Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, aflat la al patrulea mandat şi trimis în judecată într-un dosar de luare de mită, a fost achitat în primă instanţă de Curtea de Apel Ploieşti. În acelaşi dosar, secretara oraşului, Beatrice Rădulescu, a fost de asemenea achitată, în timp ce judecătorul Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia a fost condmanat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, instanţă la care s-a judecat procesul în care judecătoarea Ruxandra Popescu a fost trimisă în judecată alături de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea şi de secretara oraşului, Beatrice Rădulescu, au dispus, miercuri, condamnarea magistratului şi achitarea celorlalţi doi inculpaţi.

Astfel, Ruxandra Popescu, judecător la Judecătoria Sinaia, a fost condamnată la pedeapsa de patru ani închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru luare de mită, instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei. Prin aceeaşi sentinţă, Ruxandra Popescu a fost achitată pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Primarul Vlad Oprea, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, şi secretara oraşului, Beatrice Rădulescu, deferită justiţiei în acelaşi dosar, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, au fost achitaţi.

Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicarea minutei.

Vlad Oprea a fost reales primar pentru a patra orară de către locuitorii oraşului Sinaia, la scurt timp după ce a fost trimis în jduecată în acest dosar. Timp de aproape un an de la realegerea sa, Oprea nu şi-a putut exercita funcţia, fiind plasat sub control judiciar.

În rechizitoriul prin care cei trei au fost deferiţi justiţiei, procurorii DNA arătau că în vara anului 2010, în contextul în care, pe rolul Judecătoriei Sinaia, se afla un dosar civil ce privea un litigiu între Primăria Sinaia şi trei persoane care concesionaseră terenuri în oraşul Sinaia, judecătoarea Ruxandra Popescu, care trebuia să se pronunţe în acel dosar, a acceptat promisiunea făcută de fostul şef al  Poliţiei oraşului Sinaia, de a i se plăti un folos necuvenit, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile în cauza respectivă. Ulterior, judecătoarea a şi primit, prin intermediar, aproximativ 500 euro, nota DNA.

"În acelaşi context, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, în calitate de primar, a încălcat prevederile Legii privind administraţia publică locală prin nesocotirea hotărârilor Consiliului Local care stabileau foarte clar condiţiile în care se puteau înstrăina, în anumite situaţii, terenurile respective. Concret, acesta, printr-o adresă, a comunicat instanţei de judecată, că Primăria oraşului Sinaia îşi însuşeşte rapoartele de evaluare întocmite de către evaluatorul autorizat pentru terenurile a căror vânzare se solicitase, în condiţii favorabile celor trei concesionari şi cu nesocotirea hotărârilor Consiliului Local luate anterior în acest sens", susţinea un comunicat al procurorilor.

Anchetatorii arătau, de asemenea, că primarul Vlad Oprea a susţinut că "rămâne la latitudinea instanţei oportunitatea vânzării” terenurilor aparţinând oraşului, acesta transmiţând acest punct de vedere pe care l-a semnat alături de secretara oraşului.

Ulterior, la data de 11 noiembrie 2010, judecătoarea Ruxandra Popescu a pronunţat o soluţie "vădit contrară dispoziţiilor legale, prin care a dat câştig de cauză reclamanţilor, în detrimentul primăriei Sinaia”, iar în baza deciziei judecătoreşti oraşul Sinaia şi Consiliul Local Sinaia au fost obligate să încheie contracte de vânzare - cumpărare pentru cele trei terenuri în suprafaţă totală de peste 500 metri pătraţi care făceau obiectul unor contracte de concesiune, la preţuri defavorabile, ceea ce a creat un prejudiciu de 920.716,64 lei (214.734,39 euro) şi un folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru cei trei concesionari, mai notau anchetatorii.

Primăria Sinaia nu s-a constituit parte civilă în acest dosar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.