Preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, a reacţionat pe pagina de socializare, după ce Comisia Iordache a dat aviz favorabil modificărilor Codului de Procedură Penală, si a scris că în România, politicienii şi condamnaţii au toate drepturile, ”inclusiv acela de a considera drepturile şi libertăţile fundamentale un moft; de a transforma justiţia în sac de box sau bâtă, în funcţie de interese”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, a scris că România este ţara în care politicienii şi condamnaţii au toate drepturile.

”Suntem ţara în care politicienii au toate drepturile, inclusiv acela de a considera drepturile şi libertăţile fundamentale un moft; de a transforma justiţia în sac de box sau bâtă, în funcţie de interese. Suntem ţara în care condamnaţii au toate drepturile, mai puţin acela de a-şi cotonogi gardienii, dar nu-i timpul pierdut. În care inculpaţii au dreptul să scape de pedeapsă scriind după dictare un denunţ mincinos împotriva celor căzuţi în dizgraţia puternicilor zilei. Avocaţii, însă, au dreptul de a nu avea nici un drept… în timp ce noi nu ne hotărâm dacă suntem sindicat sau partid, băieţii smecheri ai patriei filosofează despre morală şi drept penal, tolăniţi pe un şezlong, departe de mizeria românească sau, unii dintre ei, rămaşi încă acasă, scuipând seminţe în capetele judecătorilor care i-au condamnat, pe nedrept desigur”, a scris preşedintele Tribunalului Timiş.

Adriana Stoicescu spune că România este ţara în care inginerii fac legi.

„Suntem ţara în care inginerii fac legi în domeniul zootehniei, contabilii în cel al construcţiilor şi împreună, că într-o mare şi fericită familie, căsăpesc codul penal în aşa fel încât, dacă s-ar putea, judecătorul să fie subiect activ al tuturor infracţiunilor. Printre noi, cei chemaţi să aplice legea, sunt câţiva dornici să facă legea; să fie deasupra legii; să fie ei înşişi legea. Să fie deopotrivă instanţă de fond şi de apel, de control constiţutional şi de cercetare disciplinară. La adăpostul independenţei, devenite cauză de impunitate şi laitmotiv, nu mai pronunţă hotărâri, ci acordă indulgenţe, de la înălţimea unui nevăzut, de muritori, tron divin”, a mai scris Adriana Stoicescu.

Preşedintele Tribunalului Timiş vorbeşte în postarea de pe reţeaua de socializare şi despre felul în care a fost schimbat simbolul justiţei imparţiale.

„Din cauza laşităţii noastre, simbolul justiţiei imparţiale nu mai e eşarfa de pe ochii Zeitei Themis, ci punga de nylon cu care au fost acoperite, cu cinism şi ipocrită condescendenţă, mâinile încătuşate ale judecătorului constituţional, defilat ca simbol al luptei anticorupţie victorioase, spre deliciul mulţimii aflate în delir şi insetată de sânge de corupt”, a încheiat preşedintele Tribunalului Timiş.

Comisia specială pentru legile justiţiei a adoptat joi raportul privind modificările aduse Codului de procedură penală, cu 15 voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă", urmând că proiectul de lege să intre la vot în Senat, care are rol de primă Cameră sesizată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.