Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, la începutul şedinţei CSM, că, din păcate, opinia CSM nu a contat, OUG privind modificarea codurilor fiind adoptată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii. "Cred că noi, ca popor, avem o problemă cu valorile morale şi cred că ar trebui să ne gândim foarte serios spre ce vrem să ne îndreptăm", a spus Tarcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ce aş putea să mai comentez acum când suntem în fata faptului împlinit. Cred că noi, ca popor, avem o problemă cu valorile morale şi cred că ar trebui să ne gândim foarte serios spre ce vrem să ne îndreptăm.  Astăzi a fost convocată şedinţa CSM pentru a discuta avizul asupra noii forme a ordonanţei. Din păcate, ordonanţa a fost aprobată fără avizul CSM. Ne vom întâlni şi de comun acord vom stabili o poziţie şi o modalitate de lucru în continuare", a spus Cristina Tarcea.

Ea a precizat că trebuie să vadă cu atenţie care este nouă formă a ordonanţei. 
 
"Când am să mă întorc la Curte am să încerc să fac o statişti a a dosarelor aflate pe rol, a obiectului lor şi în funcţie de asta putem stabili şi impactul. Nu a contat niciodată punctul de vedere al CSM. Dacă se doreşte o consultare reală, în primul rând un punct de vedere avizat nu îl pot da decât specialiştii".
 
La ora transmiterii acestei ştiri, are loc şedinţa CSM, prezidată de Klaus Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.