Curtea de Apel Ploieşti a condamnat-o definitiv la cinci ani de închisoare, pentru infracţiunea de delapidare, pe o fostă angajată a unei bănci care în urmă cu şapte ani a sustras din tezaurul sucursalei din Ploieşti a băncii mai multe tancuri de euro, după care a pus foc în camera tezaurului. Curtea de Apel Ploieşti a menţinut sentinţa dată în anul 2012 de magistraţii Judecătoriei Ploieşti, care o condamnaseră la cinci ani de închisoare pe Nicoleta Carmen Dănilă, fost supervizor la filiala Prahova a BCR, trimisă în judecată în februarie 2012.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform deciziei, după executarea pepepsei privative de libertate femeia are interdicţia, timp de doi ani, de a exercita funcţia de supervizor al unui centru de procesare valori. În plus, ea trebuit să plătească suma de 23.551,10 euro fostei S.C BCR Procesare S.R.L., devenită între timp S.C. CIT ONE SRL, care s-a constituit parte civilă în proces.

Nicoleta Carmen Dănilă  a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Ploieşti după ce, la sfârşitul lunii noiembrie 2011, aceasta a intrat fără autorizaţie în camera tezaurului din sediul BCR situat în centrul Ploieştiului, iar la ieşire nu a anunţat că în incinta camerei este foc.

Ulterior, în timpul anchetei deschise la bancă pentru stabilirea cauzei incendiului, procurorii şi reprezentanţii băncii au constatat că din camera tezaurului lipsesc mai multe teancuri de bancnote în euro, acestea nefiind găsite arse, deşi cu o zi înainte fusese confirmată prezenţa lor în camera de tezaur a băncii. În timpul incendiului angajaţii şi clienţii băncii au fost evacuaţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.