Un bărbat suspectat că i-ar fi ameninţat pe Sorin Blejnar şi şeful Centrului de Retinere şi Arest Preventiv Prahova a fost trimis în judecată, marţi, pentru ultraj. El este arestat într-un alt dosar, iar la data faptei ar fi vrut să introducă în arest bunuri la care nu avea dreptul potrivit legii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorii Secţiei de urmărire penală au finalizat  cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate – arestat în altă cauză, a inculpatului Pietraru Ionut Daniel, pentru săvârsirea infractiunii de ultraj.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că, la data de 28.11.2016, în timp ce se afla sub puterea unui mandat de arestare preventivă, fiind încarcerat în Centrul de Retinere si Arest Preventiv Prahova, a solicitat agentilor supraveghetori anumite bunuri, la care nu avea dreptul potrivit legii, iar din cauza refuzului primit de la acestia, a început să se manifeste violent si a amenintat că le va mutila pe celelalte persoane private de libertate care se aflau în aceeaşi cameră cu el.

În aceste conditii, seful Centrului de Retinere si Arest Preventiv Prahova, având gradul de comisar de politie, a dispus mutarea inculpatului într-o altă cameră de detenţie.

”Urmare a refuzului sefului Centrului de Retinere si Arest Preventiv Prahova de a avea o atitudine conformă solicitării inculpatului, acesta din urmă a adresat amenintări cu violente fizice si moartea persoanei vătămate, dar si membrilor familiei acesteia. Comportamentul agresiv al inculpatului a fost de natură a-i produce o stare de temere persoanei vătămate, care, în consecintă, a formulat plângere penală împotriva inculpatului”, anunţă procurorii.



Dosarul a fost trimis Judecătoriei Câmpina.

Surse din anchetă au precizat, pentru News.ro, că printre persoanele ameninţate de către bărbat se numără şi Sorin Blejnar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.