Decizia pronunţată astăzi de către Curtea Constituţională, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea legilor de modificare şi completare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, sancţionează, pentru a doua oară, demersul legislativ al coaliţiei PSD-ALDE, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, care cere coaliţiei PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Decizia pronunţată astăzi de către Curtea Constituţională, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea legilor de modificare şi completare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, sancţionează, pentru a doua oară, demersul legislativ al coaliţiei PSD-ALDE. Această soluţie arată, o dată în plus, că modificările aduse legislaţiei penale de către coaliţia de guvernare sunt nocive şi contrare Legii fundamentale. Adoptate de Parlament în numai câteva săptămâni, fără nicio fundamentare sau consultare cu sistemul judiciar şi societatea civilă, modificările asupra legislaţiei penale au avut un singur scop: protejarea infractorilor în detrimentul persoanelor vătămate, elaborarea unui întreg set de proceduri menite să slăbească statul şi să încurajeze fenomenul infracţional”,afirmă şeful statului.

În acest context, în care cele două legi au fost invalidate succesiv de către Curtea Constituţională, preşedintele solicită coaliţiei PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal.

”Cer, de asemenea, Parlamentului să respingă în totalitate modificările aduse legislaţiei penale şi să revină asupra schimbărilor toxice operate deja în legile justiţiei, care s-au dovedit adevărate atentate la adresa siguranţei cetăţeanului. Adaptarea legislaţiei la standardele statului de drept, inclusiv la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, trebuie să se realizeze cu bună credinţă, transparent şi în urma evaluării aprofundate a impactului intervenţiilor legislative preconizate”, afirmă preşedintele.

El atenţionează majoritatea parlamentară PSD-ALDE că respectarea votului cetăţenilor dat la referendumul din 26 mai este obligatorie.

”În acest sens, este imperativă transpunerea cât mai urgentă în legislaţie a prevederilor Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Am iniţiat acest Acord tocmai pentru a consfinţi voinţa suverană exprimată de cetăţenii români la referendum, în susţinerea statului de drept şi împotriva afectării independenţei sistemului judiciar. Chiar dacă PSD şi ALDE au refuzat semnarea documentului, acesta nu poate fi ignorat, iar prevederile sale trebuie duse la îndeplinire de către întreaga clasă politică”, subliniazăKlaus Iohannis.

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins luni modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Până acum, CCR a amânat de şapte ori să se pronunţe în acest caz.

Principala obiecţie a judecătorilor CCR a fost aceea că legile de modificare a Codurilor Penale nu au fost puse în acord cu decizii anterioare ale Curţii.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.