O sută patruzeci de persoane au fost puse sub control judiciar, iar alte 33 au plasate în arest la domiciliu, în ultima săptămână, la nivel naţional, potrivit Poliţiei Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tot în ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 20 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar a fost înlocuită, în două cazuri, cu măsura arestului la domiciliu, în patru cazuri a fost înlocuită cu arestarea preventivă, în alte şase cazuri cu măsura condamnării cu executare, într-o situaţie, cu măsura condamnării cu suspendare, iar într-un alt caz a fost înlocuită cu internarea într-un centru educativ.

De asemenea, într-un caz, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu arestarea preventivă, iar în alte cinci cazuri a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare, conform Poliţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.