Un tânăr din Ploieşti care s-a filmat în timp îşi maltrata iubita, căreia îi spărgea pahare în cap şi pe care o ameninţa şi înjura, a fost condamnat la 12 ani şi 9 luni de închisoare pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, viol, lipsire de libertate şi violarea vieţii private, pedeapsa definitivă dată de Curtea de Apel Ploieşti fiind mai mare decât cea dictată în primă fază de Judecătoria Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dosarul în care tânărul a fost trimis în judecată a fost deschis după ce imagini în care acesta îi sparge iubitei sale minore pahare în cap, o înjură, iar fata apare cu faţa plină de semne de agresiune pe faţă au apărut pe Facebook, în anul 2018.

Agresorul, Robert Berechet, a fost deferit justiţiei la nici trei luni de la apariţia imaginilor, iar în decembrie 2019 Judecătoria Ploieşti l-a condamnat la 9 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare.

Agresorul a contestat sentinţa cu apel, Curtea de Apel Ploieşti decizând o pedeapsă mult mai mare, respectiv cea de 12 ani, 9 luni şi 20 de zile închisoare.

În dosarul care are ca obiect ”violenţă în familie”, Berechet a fost găsit vinovat pentru lovire sau alte violenţe, viol, lipsire de libertate şi violarea vieţii private. El trebuie, de asemenea, să plătească despăgubiri morale de 10.000 de lei victimei sale.

De asemenea, probele biologice ale condamnatului vor fi introduse, tot în urma sentinţei judecătoreşti, în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.