Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cătălin Rădulescu a declarat că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi că are o mitralieră AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficiali ai Parchetului instanţei supreme au declarat, pentru News.ro, că dosarul a fost deschis marţi, în urma unei sesizări din oficiu privind declaraţiile lui Cătălin Rădulescu.

De asemenea, după declaraţiile lui Cătălin Rădulescu că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi cele referitoare la mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou, trei persoane din judeţul Argeş au solicitat Parchetului Curţii de Apel Piteşti să se autosesizeze.

Potrivit procurorului Dinu Dumbravă, de la Parchetul Curţii de Apel Piteşti, nu este vorba despre plângeri penale sau denunţuri, ci despre sesizări, care au fost înaintate Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şi Poliţia Judeţeană Argeş a anunţat că s-a autosesizat după declaraţiile lui Rădulescu şi face verificări cu privire la respectarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor.

Cătălin Rădulescu a declarat marţi, la Parlament, că în urma afirmaţiilor privind protestatarii a primit 150 de ameninţări cu moartea, motiv pentru care şi-a contactat avocaţii şi a depus o plângere penală, urmând ca 150 de persoane să fie audiate. Social-democratul a ţinut să precizeze că, în continuare, nu este de acord cu faptul că oamenii protestează şi ocupă "neautorizat" Piaţa Victoriei, chiar dacă OUG 13 a fost respinsă. 

Social-democratul a mai spus că este colecţionar, are ”nişte arme”, dar nu a tras în viaţa lui.

"Eu sunt colecţionar, am nişte arme, dar n-am tras în viaţa mea. Arma pe care eu o am acasă am cumpărat-o, sunt şi colecţionar. Am spus şi voi spune - dacă vreodată în ţara asta va mai veni comunismul, stalinismul, hitlerismul sau ceva, voi ieşi în stradă cu arma. Şi cu asta am clarificat subiectul. La Revoluţie am ieşit în stradă tot aşa, împotriva unui sistem comunist, atunci am luptat pentru nişte idei pentru care lupt - drepturile şi libertăţile omului. Pe vremea comunismului n-ai fi putut lua un interviu în viaţa voastră”, a adăugat Cătălin Rădulescu.

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru "Adevărul", că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: "De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: "Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat."

Rădulescu a mai spune că oamenii care au ieşit să protesteze în Piaţa Victoriei au fost scoşi în stradă şi manipulaţi şi că ar trebui să se intervină cu tunurile cu apă împotriva acestora: "Pentru ce se mai duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi de ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile cu apă dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm un loc în maidan. (...) Nu poţi în fiecare zi un loc să-l transformi într-un maidan. Să stea ca proştii în fiecare seară acolo? N-au de lucru, n-au copii, n-au familii? Nu au ieşit pentru nicio ordonanţă. Au fost scoşi în stradă şi manipulaţi groaznic de cine a avut interes să îi manipuleze. (...) Mulţi ies în stradă la orice e dat pe Facebook şi au fost aduşi de la multinaţionale". 

Întrebat dacă se gândeşte să iasă să tragă în Piaţa Victoriei, Cătălin Rădulescu a spus că o poate face oriunde vrea: "Pot să ies unde vreau eu. Dacă mă apucă pe mine vreo nebunie, pot să ies unde vreau eu. E dreptul meu şi riscul meu şi hotărârea mea în momentul ăla".

Instanţa supremă l-a condamnat definitiv, pe data de 5 decembrie 2016, pe deputatul PSD Cătălin Rădulescu la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de dare de mită şi de administrarea unei firme, faptă incompatibilă cu calitatea sa de parlamentar. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.