Parchetul General a anunţat oficial, vineri, decesul procurorului Ramona Daniela Bulcu, precizând că incidentul este cercetat. Oficialii instituţiei au transmis că sunt alături de familia procurorului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cursul zilei de astăzi, 26 aprilie 2019, a încetat din viaţă colega noastră procurorul Ramona Daniela Bulcu. Evenimentul este cercetat, urmând a se stabili toate împrejurările în care a survenit decesul. Colegii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt alături de familie în aceste momente tragice”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit martorilor, Ramona Bulcu s-a aruncat de la etajul al cincilea al Parchetului General, deşi mai mulţi muncitori prezenţi în zonă au încercat să o împiedice.

Înainte de a se arunca, procurorul ar fi stat ”minurte bune” pe pervaz, cu picioarele în afară.

Ramona Bulcu era procuror al Parchetului General şi a deţinut funcţia de purtător de cuvânt al instituţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.