Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, că a primit de la Ministerul Public protocoalele încheiate cu SRI şi că va fi parcursă procedura legală de desecretizare a documentelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am primit protocoalele de la Parchetul General. Am apreciat faptul că după ce am cerut public şi alţi reprezentanti au cerut ceea ce eu cerusem şi că imediat şeful SRI a exprimat acordul, iar ieri după-amiază le-am primit de la procurorul general. Nu vă pot spune (ce conţin - n.r.) până nu parcurg procedura de desecretizare", a declarat Tudorel Toader, miercuri, după ce a participat la bilanţul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

El a spus că acestea vor fi desecretizate potrivit Legii 182. "Este o peocedură legală", a spus Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a cerut procurorului general Augustin Lazăr, luni dimineaţă, începerea procedurii legale de desecretizare a protocoalelor încheiate între Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism si Serviciul Român de Informaţii.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis marţi, în plen, să solicite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Ministerului Public şi parchetelor, Inspecţiei Judiciare, precum şi Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale al Magistraturii, să spună dacă au încheiat protocoale cu serviciile sau structurile de informaţii începând cu 1 ianuarie 2005.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.