Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că persoanele urmărite penal sau condamnate în prima instanţă ar putea fi monitorizate cu brăţări electronice, iar în acest mod nu ar mai putea să fugă din ţară atunci când sunt condamnate definitiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Alina Gorghiu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că fenomenul fugarilor nu este doar în România. 
 
”Fenomenul fugarilor nu este doar în România, să ştiţi, aşa cum e corupţie peste tot în lumea asta largă, cum avem consum şi trafic de droguri peste tot în lumea asta largă, aşa şi fugarii sunt peste tot în lumea asta largă. Şi din România returnăm altor state fugarii pe care ni-i solicită sau pe care îi localizăm aici. Dar sunt câteva mijloace legale, pârgii legale, iniţiative legislative acum în dezbatere publică prin care noi putem să diminuăm apetitul lor ca să fugă din ţară. O dată, este legea adoptată de Parlament, contestată la Curtea Constituţională, prin care celui care fuge din ţară i se adaugă la pedeapsa pe care a luat-o un echivalent cu pedeapsa evadării. Vom vedea care e decizia Curţii Constituţionale pe acest subiect”, a arătat Gorghiu. 
 
Ea a anunţat o altă măsură prin care persoanele urmărite penale sau condamnate în prima instanţă ar putea fi monitorizate electronic. 
 
”Şi doi, un lucru care mie mi se pare foarte important este faptul că statul român, în curând, şi am văzut angajament la nivelul Guvernului, va achiziţiona acele mijloace de monitorizare, nu doar pentru victimele violenţei domestice, ele există acele brăţări electronice prin care se monitorizează victimele violenţei domestice şi agresorii, dacă vom putea monitoriza prin această metodă şi persoana care este fie urmărită penal, fie condamnată, care este sub control judiciar sau arestată la domiciliu. Acum câţiva ani când vorbeam despre acest lucru şi l-am introdus în cadrul legal, ne-am gândit că ne-am luat destul de multă ocară în spaţiu public, însă măsura aceasta există în lumea civilizată, în Europa civilizată. Dacă instanţa, organul competent, a decis control judiciar pentru o persoană sau a decis măsura arestului la domiciliu, statul român trebuie să aibă această posibilitate să-l monitorizeze”, a mai declarat ministrul Justiţiei. 
 
Gorghiu a dat ca exemplu în acest sens cazul lui Cătălin Cherecheş. 
 
”Cazul domnului Cherecheş, de exemplu, dânsul avea control judiciar, dacă avea această monitorizare, probabil că nu s-ar fi ajuns la fuga sa din ţară. Dar eu cred că această monitorizare va putea să diminueze semnificativ numărul fugarilor din România”, a adăugat Alina Gorghiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.