Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat într-un interviu acordat Politico că nu are de gând să se retragă din cursa pentru funcţia de procuror-şef european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu, sub nicio circumstanţă. Până nu este finalizată procedura, am o şansă să obţin această funcţie şi lupt pentru şansa mea până în ultima secundă”, a declarat Kovesi după ce a fost întrebată dacă a luat în considerare să retragă din cursă.

Ea a respins speculaţiile conform cărora ar intenţiona să intre în politică, spunând că nu are nicio intenţie să îşi părăsească profesia.

Kovesi spune că va avea răbdare până când se vor finaliza negocerile între Consilul UE şi Parlamentul European.

”Am jucat baschet şi erau situaţii în care am câştigat meciuri importante în ultima secundă. Adversarul conducea la diferenţă de un punct şi în ultimele cinci secunde marcai şi câştigai partida”, a spus ea.

Întrebată ce se va întâmpla dacă nu câştigă postul de la UE, Laura Codruţa Kovesi a răspuns: ”Există întotdeauna un plan B şi eu am întotdeauna planuri. Dar acum planul meu este să rămân şi să lupt pentru această candidatură”.

Kovesi este unul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă pentru a deveni primul procuror-şef european, care va avea sarcina de a investiga fraudele, corupţia sau spălarea de bani cu fonduri europene.

Kovesi se află în centrul unei dispute între Parlamentul European, care o susţine pentru a obţine postul şi Consiliul UE, format guvernele statelor membre, care îl preferă pe francezul Jean-Francois Bohnert.

Negocierile dintre cele două părţi vor reîncepe după ce noul parlament european va fi instalat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.