Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţiei (DNA) Laura Kovesi, a declarat într-un interviu pentru Ziare.com, întrebată despre acţiunile la purtător - formă în care, potrivit jurnaliştilor de la Rise Project, Liviu Dragnea ar controla firma Tel Drum - că DNA poate verifica orice informaţie legată de bani şi circuite financiare. Ea a mai precizat că a existat un dosar care a avut ca obiect firma Tel Drum, care a fost clasat în 2010, în timpul mandatului lui Daniel Morar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şefa DNA a precizat că firmele care au acţiuni la purtător nu ridică o problema deosebită la nivelul investigaţiei procurorilor.

„Putem verifica multe, problema este că informaţiile trebuie transformate în probe, pe care uneori le avem, uneori nu. Investigaţii financiare, despre conturi, despre active, despre acţiuni la purtător putem verifica, dar în final discutăm de probe. (...) Putem verifica orice informaţie legată de bani şi circuite financiare”, a declarat Kovesi.

Întrebată dacă a mai existat o anchetă privind firma Tel Drum, şefa DNA  a arătat că direcţia a clasat un dosar privind societatea Tel Drum în 2010, dar nu a dorit să precizeze dacă această cauză avea legătură cu Liviu Dragnea. 

„A existat un dosar Tel Drum soluţionat în 2010 cu o soluţie de netrimitere în judecată (...) Nu am citit în mod special acel dosar (...) Nu pot să vă confirm sau să va infirm dacă avea legătură cu Liviu Dragnea”, a mai arătat Laura Kovesi.

Ea a subliniat că procurorii nu anchetează modul de dobândire a averilor, acest lucru revenind Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), ci dacă acestea au fost obţinute în urma unor fapte de corupţie.

„Când vorbim de averi, să nu uităm că există şi alte instituţii care trebuie să verifice acest lucru, mă refer la ANI. DNA nu investighează modul în care o persoană dobândeşte o avere sau cum îşi gestionează averea. Noi investigăm dacă există fapte de corupţie legate de felul în care şi-a dobândit averea sau modul în care şi-o gestionează, modul în care îşi exercită funcţia publică”, a arătat Kovesi pentru ziare.com

Procurorul şef al DNA a mai ţinut să precizeze că Direcţia nu are prestabilite „ţinte” dintre oamenii politici, ci doar fapte care ţin de lupta anticorupţie.

„Noi investigăm fapte care sunt date în competenţa noastră. Simplul fapt că o persoană deţine o anumită funcţie sau are o avere nu înseamnă că trebuie să deschidem o investigaţie. Nu alegem ţinte, nu anchetăm o persoană pentru că are cinci vile, pentru că e prim-ministru sau ministru. Noi investigăm fapte”, a mai precizat Kovesi.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins, la începutul acestei săptămâni, informaţiile prezentate de Rise Project privind legăturile sale cu firma Tel Drum, afirmând că nu are acţiuni la purtător şi nici nu se află "în spatele" ei, fapt demonstrat de mai multe dosare deschise şi în cazul cărora a fost dispusă neînceperea urmăririi penale.

Rise Project a publicat un raport atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă, intitulat "Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman", care descrie o "reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În acest document, Dragnea este prezentat drept "deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”.

 



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.