Instanţa supremă se va pronunţa, marţi, asupra unei cereri de recurs în casaţie, depusă de avocaţii lui Vlad Matei Pascu, condamnat definitiv de Curtea de Apel Constanţa la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în cazul accidentului din august 2023, soldat cu doi morţi şi trei răniţi. Prin această cale extraordinară de atac, Pascu speră să obţină o reducere a pedepsei. Decizia Înaltei Cruţi de Casaţie şi Justiţie va fi definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie analizează, marţi, o cerere de recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac, depusă de către avocaţii lui Vlad Matei Pascu, după ce Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe tânăr la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi mai multe infracţiuni rutiere. 

Decizia de marţi a instanţei supreme va fi definitivă.

Curtea de Apel Constanţa a menţinut, în 21 august, decizia instanţei de fond care îl condamnase pe Vlad Pascu la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Instanţa Curţii de Apel Constanţa a arătat, în motivarea condamnării lui Vlad Pascu, că pedepsele aplicate pentru faptele pentru care tânărul a fost judecat nu vor suferi modificări faţă de hotărârea Judecătoriei Mangalia, deoarece reacţia de apărare a statului împotriva unor comportamente periculoase în trafic, care duc la pierderi de vieţi omeneşti, vătămări corporale şi prejudicii materiale importante, se impune a fi una severă, proporţională cu urmările produse, în scop de prevenţie. De asemenea, instanţa a constatat că nu s-a putut demonstra că Vlad Pascu ar fi acţionat cu intenţia de a ucide, notând că accidentul rutier de la 2 Mai a avut un caracter imprevizibil, şi nu voit. 

Accidentul în urma căruia doi tineri au murit, iar alţi trei au fost răniţi grav a avut loc în dimineaţa de 19 august 2023, pe DN 39, între Vama Veche şi 2 Mai, după ce maşina condusă cu viteză de către Vlad Pascu a intrat într-un grup de persoane care circulau pe marginea drumului. Echipele de intervenţie sosite la faţa locului au constatat că autorul evenimentului rutier părăsise locul faptei.

Poliţiştii l-au găsit în scurt timp, în Vama Veche, pe autorul accidentului, acesta fiind testat cu aparatul drugtest, rezultatele indicând că acesta consumase cocaină, amfetamină şi metamfetamină. În seara aceleiaşi zile, Pascu a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv.

În 11 octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, iar procesul a început patru luni mai târziu.

La doi ani şi două zile de la producerea accidentului, Curtea de Apel Constanţa a pronunţat decizia definitivă în cazul lui Vlad Matei Pascu. Instanţa Curţii de Apel a explicat şi de ce pedepsele primite de Vlad Pascu pentru faptele comise nu au fost modificate, fiind păstrate cele decise de instanţa de fond. 
 
”Prin urmare, chiar dacă inculpatul este tânăr şi se bucură de sprijinul familiei, pedepsele aplicate nu vor suferi modificări, deoarece reacţia de apărare a statului împotriva unor comportamente periculoase în trafic, soldate cu vătămări corporale, pierderi de vieţi omeneşti şi importante prejudicii materiale, se impune a fi una severă, proporţională cu urmările produse şi urmările mai grave ce se mai puteau produce, în scop de prevenţie şi exemplaritate”, au argumentat magistraţii CA Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.