Tribunalul Prahova a amânat, miercuri, pentru a şaptea oară, luarea unei decizii privind solicitarea procurorilor de arestare preventivă a fostului deputat Sebastian Ghiţă în dosarul Hidro Prahova, stabilind ca termen 19 septembrie. Ghiţă ar fi trebuit să fie audiat prin videoconferinţă, însă acest lucru nu a fost posibil, întrucât judecătorul din Serbia desemnat să participe la această procedură este în concendiu de odihnă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Prahova, în dosarul Hidro Prahova, în care Sebastian Ghiţă este cercetat pentru corupţie alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, şi în care procurorii au solicitat arestarea preventivă a fostului deputat, s-a acordat un nou termen, respectiv 19 septembrie, ora 11.00.

”Nu s-a putut desfăşura videoconferinţa (n.r. - audierea prin videoconferinţă a lui Sebastian Ghiţă), întrucât instanţa din Serbia a comunicat că judecătorul desemnat să participe la această procedură este în concediu de odihnă până în 15 septembrie”, precizează sursa citată.

Aceasta este pentru a şaptea oară când instanţa prahoveană amână luarea unei decizii privind solicitarea procurilor de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Ghiţă în dosarul Hidro Prahova.

Şi audierea lui Ghiţă prin videoconferinţă în acest caz a fost amânată de mai multe ori.

În dosarul Hidro Prahova, Sebastian Ghiţă este cercetat pentru corupţie alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi de fiul acestuia, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Procurorii DNA Ploieşti au început, în februarie 2015, urmărirea penală într-un dosar privind fraude cu fonduri europene în cadrul unui proiect derulat prin SC Hidro Prahova, firmă deţinută de Consiliul Judeţean Prahova.

În acest dosar, anchetatorii îl acuză pe cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Cristian Herţanu, a cărui firmă a câştigat un contract pentru extinderea reţelei de canalizare a oraşului Comarnic, din judeţul Prahova, de fraudarea de fonduri europene, în timp ce fostul deputat Sebastian Ghiţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi fiul acestiia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma, sunt acuzaţi de infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Până acum, pe numele lui Ghiţă au fost emise trei mandate de arestare în lipsă - unul în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal şi fostul prim-ministru Victor Ponta, altul în dosarul de corupţie în care fostul deputat este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, iar cel de-al treilea în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă - reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie şi plasat apoi în arest preventiv - a fost eliberat în 26 mai pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul. 

Omul de afaceri aşteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autorităţile române. Când a fost prins de autorităţile sârbe, Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.