O funcţionară din cadrul Primăriei Rediu, judeţul Iaşi, a fost arestată preventiv, luni, fiind acuzată că a cerut 1.000 de euro drept mită de la un localnic pentru a elibera autorizaţia de construcţie pentru o casă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Magistraţii Curţii de Apel din Iaşi au decis, luni, emiterea mandatului de arestare pe numele Petronelei Susan, angajată în funcţia de consilier superior urbanism la Primăria Rediu. 
 
Ea a fost prinsă în flagrant săptămâna trecută, după ce a primit ultima tranşă din suma de 1.000 de euro cerută drept mită de la un bărbat pentru a-i elibera acestuia autorizaţia de construcţie a unei case.
 
Iniţial Tribunalul Iaşi a impus măsura arestului la domiciliu, dar în urma contestaţiei procurorilor, magistraţii Curţii de Apel au decis ca femeia să fie arestată preventiv pentru 30 de zile.
 
Petronela Susan a lucrat în trecut şi în cadrul Direcţiei Urbanism din cadrul Primăriei Iaşi.
 
Potrivit anchetatorilor, funcţionara primăriei Rediu ar fi solicitat mită pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie a unei case începută ilegal. Femeia primise 500 de euro în cursul anului trecut, urmând ca alţi 500 de euro să îi fie daţi în momentul eliberării autorizaţiei de construire.
 
Întrucât nu a mai primit actele respective, bărbatul s-a dus la DNA, iar procurorii au decis să organizeze flagrantul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.