Fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca Anna Horvath a fost condamnată, vineri, la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, în acelaşi dosar fiind condamnat şi omul de afaceri Zsolt Fodor, care a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni cu suspendare, pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat, vineri, în dosarul în care au fost judecaţi fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca Anna Horvath şi omul de afaceri Zsolt Fodor.

Conform soluţiei instanţei, care nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, Anna Horvath a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat concursul de infracţiuni şi a contopit pedepsele, rezultând pedeapsa cea mai grea de doi ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de doi ani, inculpata urmând să execute în final pedeapsa de doi ani şi opt luni închisoare în regim de detenţie. Instanţa i-a interzis fostului viceprimar, pe o durată de doi ani, exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi i-a confiscat suma de 20.000 lei.

Omul de afaceri afaceri Zsolt Fodor a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi la doi ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani.

Şi în cazul său, s-a constatat concursul de infracţiuni, iar pedepsele au fost contopite, rezultând doi ani şi şase luni de închisoare. Totuşi, judecătorul a decis să suspende executarea pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de trei ani. Omul de afaceri nu va putea fi ales doi ani în funcţii publice şi va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

Viceprimarul din Cluj-Napoca Horvath Anna a fost trimisă în judecată de DNA, în 20 decembrie 2016, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, fiind acuzată că, în perioada februarie-mai 2016, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din Primărie pentru ”urgentarea avizării unor proiecte imobiliare” pentru care omul de afaceri Fodor Zsolt avea interese economice, ea cerând în schimb 60 de abonamente la două festivaluri de muzică pentru voluntarii care o sprijineau în campania electorală pentru alegerile locale.

Pe 21 martie 2017, Horvath Anna a demisionat din funcţia de viceprimar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.