Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş Titu Bojin, actual director al Administraţiei Bazinale de Apă Banat, judecat pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, a fost achitat, decizia, care a fost luată de Curtea de Apel Timişoara, fiind definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anterior, Tribunalul Timiş a decis achitarea lui Bojin pentru abuz în serviciu şi l-a condamnat pe acesta la un an şi o lună de închisoare cu suspendare pentru cele două infracţiuni de conflict de interese pentru care a fost judecat, decizia fiind atacată.

Magistraţii Curţii de Apel au decis, marţi, menţinerea în parte a deciziei Tribunalului, respectiv achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi, în plus, a dispus ca Bojin să fie achitat şi pentru cele două infracţiuni de conflict de interese.

”S-a decis încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B.T. pentru săvârşirea a două acţiuni de conflict de interse. Temeiul încetării fiind articolul 369, alin.6 Cod de Procedură Penală, raportat la art. 16, litera f Cod Procedură Penală (...) Soluţia este definitivă”, a declarat Cristian Pup, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, pentru News.ro.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care acum ocupă funcţiile de director al Administraţiei Bazinale de Apă Banat şi consilier judeţean din partea UNPR, a fost trimis în judecată în octombrie 2015 pentru abuz în serviciu şi două infracţiuni de conflict de interese. El a fost acuzat că înainte de a ocupa funcţia de preşedinte al CJ Timiş, când era director al Administraţiei Bazinale de Apă Banat, a favorizat firma deţinută de familia sa, atribuindu-i contracte în mod preferenţial. În urma problemelor penale, Titu Bojin a fost schimbat din funcţia de lider al PSD Timiş, locul său fiind luat atunci de Sorin Grindeanu, care ulterior a ocupat şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Bojin nu a mai putut candida pe listele PSD la alegerile locale din 2016, astfel că a ales să se înscrie în UNPR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.