Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Rodica Aurelian, fosta şefă a Serviciului de Resurse Umane din Primăria Timişoara. Aceasta ar fi înlocuit dosarele de concurs a 10 candidaţi care au susţinut probe pentru a se angaja în instituţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al DNA, Rodica Aurelian este acuzată de cinci fapte: complicitate sub forma participaţiei improprii la abuz în serviciu, în situaţia în care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată; fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; uz de fals în formă continuată.
 
”În prezenta cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârşirea unor presupuse infracţiuni de către persoane din conducerea primăriei municipiului Timişoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât şi pentru posturi de execuţie, în perioada 2018 - 2020. În contextul menţionat mai sus, suspecta Aurelian Rodica, în calitate de şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte. Urmarea acestor demersuri a fost faptul că persoanele respective ar fi promovat concursurile şi ulterior, prin dispoziţiile primarului municipiului Timişoara, care a acţionat fără vinovăţie, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv etc”, se arată în comunicatul DNA.
 
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
 
Decizia procurorilor DNA vine după ce marţi au fost ridicate mai multe dosare din Primăria Timişoara, privind organizarea unor concursuri de angajare în instituţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.