Fostul comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior, a declarat, joi, în ultimul cuvânt în procesul în care este judecat pentru tratamente neomenoase, că el a încercat să îmbunătăţească starea de sănătate a deţinuţilor politici şi consideră că şi-a făcut datoria, dar închisorile sunt supuse privaţiunilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ioan Ficior a arătat, în declaraţia sa la Curtea de Apel Bucureşti, că în închisori ”nu curge lapte şi miere”, ci acestea ”sunt supuse privaţiunilor”.

”Nu e uşor să execuţi o pedeapsă cu regim special. La Periprava condiţiile erau destul de grele, iarna nu exista legătură cu alte localităţi, erau condiţii vitrege. Pentru asta se luau măsuri mai, pentru iarnă. Sigur ca asigurarea problemelor medicale era greu de rezolvat”, a spus Ficior.

El a precizat că l-a preocupat aprovizionarea cu medicamente, îmbrăcăminte, combustibil pentru încălzit şi chiar a intervenit cu medici pentru filtrarea apei din Dunăre pentru cei 2.000 de deţinuţi, dar nu putea să îşi depăşească atribuţiile şi să aducă mai multă hrană.

”Am avut la Periprava o gospodărie de zarzavaturi care nu s-au făcut, am adus zarzavaturi de la Brăila şi am asigurat hrana. Procuratura venea în fiecare lună, dacă luam măsuri, procuratura militară nu mă ierta. Nu-mi permiteam să maltratez oameni”, a mai spus Ficior.

El a menţionat că nu era nevoie să fie luate măsuri drastice faţă de deţinuţii politici, care ”aveau o comportare mai deosebita, erau ordonaţi, supuşi”.

”Mărturisesc pe propria răspundere că am încercat să îmbunătăţim situaţia de sănătate a oamenilor. Am făcut demersuri pentru medicamente şi instrumente medicale, există la dosar, pentru a fi aprovizionată cât mai bine unitatea în care eram nou. În ce priveşte comportarea mea, îmi cer scuze faţă de cei care am luat măsuri mai aspre”, a spus fostul comandant.

Ficior a mai spus că nu şi-a permis ”faţă de Dumnezeu” să înjure, el provenind dintr-o familie de pocăiţi.

”Mor cu inima împăcată că unde am fost am slujit ţara şi mi-am făcut datoria, am fost urmărit şi de Securitate. V-aş ruga să aveţi în vedere lucrurile bune, să fie judecata dreaptă , aşa cum o daţi, nu ura şi duşmănia să ne urmărească”, le-a mai transmis el judecătorilor.

În mărturii ale foştilor deţinuţi politici de la Periprava, cuprinse în dosarul lui Ficior, se vorbeşte despre sute de decese cauzate de regimul de detenţie. Supravieţuitori ai coloniei de muncă au povestit că primeau ca hrană o supă cu 14 boabe de arpacaş şi că erau nevoiţi să bea apă direct din Dunăre, îmbolnăvindu-se de dizenterie. Ei mai vorbesc şi de o serie de tratamente ce le erau administrate deţinuţilor de fostul comandant Ioan Ficior, care i-ar fi ţinut legaţi de un copac în căldură cu orele sau i-ar fi pus să se întindă pe jos ca să sară cu calul peste trupurile lor.

În august 2014, Ion Ficior a fost trimis în judercată, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, fiind înregistrate 103 decese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.