Elena Udrea a declarat, joi, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se desfăşoară un nou termen în cameră preliminară al dosarului privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, că va face plângere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) împotriva şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, considerând că fapta săvârşita de aceasta este instigare la represiune nedreaptă, adăugând că „ar fi obligatoriu” ca şefa DNA să fie demisă din funcţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorul Mihaela Moraru Iorga a declarat, marţi, la ieşirea de la CSM, unde a fost audiată la Secţia pentru procurori în cazul cererii se revocare formulate împotriva sa de către şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, că tensiunea dintre ea şi procurorul şef a părut din cauza faptului că a refuzat să dea curs unor solicitări, dând exemplu un dosar în care Kovesi a cerut ca Elena Udrea să fie reţinută, însă ea a impus măsura controlului judicar.

„Am vorbit cu domnul avocat. Înţeleg că instigarea la represiune nedreaptă, ceea ce cred că este fapta pe care a săvârşit-o doamna Kovesi, nu se pedepseşte în Codul Penal. O să vedem cum poate fi scrisă această plângere. În mod clar voi face la CSM, nu că aş avea vreo încredere în CSM-ul condus de doamna judecător Ghena, dar voi face plângere la CSM”, a declarat Elena Udrea.

Fostul ministru a spus că „ar fi obligatoriu” ca Laura Codruţa Kovesi să fie demisă din funcţia de procuror şef al DNA, pentru că „a distrus încrederea în justiţie”.

„Nu cred că există în lumea asta civilizată şi democratică vreo situaţie în care un procuror şef ar mai rămâne în această funcţie după tot ce s-a aflat. De la minciunile pe care le spune permanent, la relaţiile neprincipiale şi oculte cu clasa politică, cu oameni de afaceri, până la abuzurile pe care le săvârşeşte în funcţia pe care o ocupă”, a subliniat Udrea, adăugând că oamenii care sunt în măsură să o demită continuă să o susţină.

Udrea a mai spus că nu crede că are şanse să fie judecată corect în România, atât timp cât preşedintele României o sprijină pe Kovesi, iar procurorul general este un „executant” al ei.

„Ce şansă am eu să fiu judecată corect la această instituţie, unde dosarul în care vin astăzi inculpată despre alegerile din 2009 este judecat fix de acelaşi complet de judecată care acum câteva luni m-a condamnat în „Gala Bute”. Care este motivul pentru care eu, astăzi, sunt un cetăţean cu drepturile limitate? Pentru că aşa a decis doamna Kovesi, aşa a decis domnul Coldea şi aşa execută slugile din sistemul de justiţie pe care îl avem”, a adăugat Elena Udrea.

În dosarul privind campania prezidenţială din 2009 sunt acuzaţi Elena Udrea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu, consultantul politic Dan Andronic

"Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăţi care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", potrivit procurorilor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.