Parchetul ICCJ anunţă că a deschis un dosar penal după ce în spaţiul public au apărut înregistrări ale unor discuţii de la DNA Oradea, în care se vorbeşte despre "liniştirea" unor judecători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pe rolul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a unui denunţ formulat de o organizaţie non-guvernamentală, s-a constituit un dosar penal având ca obiect conţinutul unor convorbiri dintr-o înregistrare audio apărută în spaţiul public şi care ar fi fost purtată între procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea.", anunţă PArchetul ICCJ, precizând că procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem. 

Avocatul Răzvan Doseanu a făcut publică o înregistrare de la o şedinţă DNA Oradea din ianuarie 2018 primită de la o sursă anonimă.

"Posibil să fie autentică, posibil să nu fie autentică, deşi personal recunosc vocile tuturor procurorilor posibili participanţi. Participanţi posibili: procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin si Rus Lucian. Cer public DNA Oradea sa dezminta autenticitatea înregistrării. Dacă e reală, apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea şi cele nefavorabile, despre acţiuni de intimidare a judecătorilor prin trimiterea a 2 judecatori în judecată. Nume importante ce apar in discuţie: judecători Denisa Vidican, Cioflan Adina, Soane Laura, Udroiu Mihail Filimon Florin, Musta Ovidiu, Berindei Olimpiu Daniel, Mihaela Patraus, Roman Florica (Curtea de Apel Oradea), Bic Denisa, Vlad Marian ( Tribunalul Bihor la un moment dat ), judecători Haiduc Simona, Miclo Laura, Remus Nemes (Tribunalul Satu Mare) Dacă nu e autentică, trebuie să vedem ce specialist a putut folosi vocile a 5 procurori. Vocea cea mai puternică din înregistrare pare a fi a procurorului Man Ciprian. Cine e autorul înregistrării şi care e scopul acesteia rămâne de stabilit", scrie avocatul pe Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.