DNA i-a trimis procurorului general referatul prin care solicită sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Valerian Vreme, suspectat de abuz în serviciu în dosarul Microsoft.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Vreme Valerian, fost ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, se arată într-un comunicat al DNA.
 
Procurorii DNA susţin că, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Valerian Vreme, în calitate de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.
 
Conform sursei citate, prejudiciul cauzat Ministerului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei în acest caz este de 11.291.793,99 euro, constituit un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.
 
Cererii transmise procurorului general i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de 4 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.           
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.