Procurorii DNA au pus sechestru pe un teren al Elenei Udrea, teren în suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, din Bucureşti, în valoare de 2,6 milioane de lei şi pe un apartament din Constanţa al Ioanei Băsescu, imobil în valoare de 50.000 de euro, potrivit rechizitoriul prin care acestea au fost trimise în judecată, alături de Dan Andronic, Gheorghe Nastasia şi Victor Tarhon în dosarul privind finanţarea campaniei lui Traien Băsescu pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Procurorii spun că Elena Udrea, care conducea echipa de campanie a lui Băsescu, "a coordonat direct sau indirect relaţia cu toate societăţile comerciale" implicate care au prestat servicii în cadrul campaniei electorale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anchetatorii arată în rechizitoriu că în perioada verificată decontarea cheltuielilor efectuate de firme care aveau contracte cu Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea depindea de deciziile ministrului, care stabilea prioritizarea plăţilor. “În condiţiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare şi existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, companiile care executau lucrări depindeau de deciziile inculpatei Udrea Elena Gabriela. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plata a operatorilor economici, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare, iar facturile emise atrăgeau obligaţia de plata a taxei pe valoare adăugată, ceea ce reprezenta un stimulent puternic că administratorii să obţină o garanţie că plăţile se vor efectua la termen”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

CITEȘTE ȘI Elena Udrea, Ioana Băsescu, Dan Andronic, trimişi în judecată în dosarul vizând finanţarea campaniei electorale din 2009

DNA explică cum a început colecatarea de fonduri pentru campania electorală a lui Traian Băsescu. 

“În toamna anului 2009, inculpatul Gheorghe Nastasia a fost chemat de ministrul Elena Udrea, care i-a spus că urmează campania electorală şi că e nevoie de finanţare, cerându-i să ia legătură cu un om de afaceri. Udrea i-a indicat atât suma pe care urma să o solicite de la acesta pentru a asigura finanţările care urmau să fie aprobate de către minister în contul lucrărilor executate de societatea sa, cât şi denumirea societăţii către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse. Urmare acestei solicitări, într-o zi din intervalul octombrie - noiembrie 2009 Nastasia l-a contactat pe administratorul firmei şi i-a cerut o întrevedere. Întâlnirea a avut loc în holul unui hotel din Bucureşti, iar cu acel prilej Nastasia Gheorghe i-a prezentat o situaţie a plăţilor care urmau să fie efectuate, i-a comunicat că ministerul va începe să aloce banii pentru lucrări şi i-a cerut suma de 900.000 de lei pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanţarea contractelor aflate în derulare”, se mai arătată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Procurorii mai susţin că, în condiţiile în care Nastasia nu era membru de partid şi nu avea un interes propriu pentru plata serviciilor electorale, nu putea decide în mod nemijlocit finanţarea lucrărilor executate de firma care avea contacte cu Ministerul Dezvoltării, iar datele de contact ale firmei şi detaliile referitoare la plăţi îi puteau fi comunicate doar de către Elena Udrea, “singura explicaţie pentru modul de desfăşurare a evenimentelor este că autorul faptei de corupţie a acţionat la cererea inculpatei”.

DNA mai arată că în luna decembrie 2009 Ioana Băsescu i-a cerut lui Silviu Ioan Wagner, administratorul Oil Terminal Constanţa, să achite o factură fiscală, sugerând că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an. “În condiţiile în care inculpata era fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment şi avea o potenţială influenţă asupra menţinerii în funcţie a directorului general, acesta a acceptat solicitarea”, spun procurorii DNA.

În cazul Elenei Udrea, DNA arată că ea a participat la schimbarea sau transferul tuturor sumelor de bani obţinute prin faptele descrise în rechizitoriu. “Astfel, în perioada campaniei electorale Elena Udrea conducea echipa de campanie a candidatului Traian Băsescu. În această calitate, Elena Udrea decidea cu privire la achiziţionarea unor servicii folosite în cadrul campaniei, negocia preţul acestora şi coordona efectuarea plăţilor către prestatorii de servicii, fiind gestionarul obligaţiilor asumate prin aceste înţelegeri. Udrea Elena Gabriela a coordonat direct sau indirect relaţia cu toate societăţile comerciale indicate în cuprinsul rechizitoriului care au prestat servicii în cadrul campaniei electorale”, se arată în rechizitoriu.

Mai mult, ea “a gestionat achiziţia serviciilor şi a gestionat obligaţiile născute în acest context, fiind totodată cea care a intermediat relaţia dintre Ioana Băsescu şi Giovanni Francesco, pe de o parte, şi prestatorii de servicii cărora le-au fost transferaţi banii, de cealaltă parte”, mai susţine DNA.

Cu referire la Dan Andronic, procurorii arată că atunci când a fost chemat la audieri acesta a susţinut că Ioana Băsescu şi Elena Udrea “nu au fost implicate în niciun mod în discuţiile referitoare la încheierea unui contract de consultanţă şi la efectuarea plăţilor, că după demararea cercetărilor în prezenta cauză nu a discutat cu nicio persoană despre acest lucru şi nu a implicat-o în niciun fel pe soţia sa”, fapt neadevărat, se mai arătată în documentul procurorilor.

Pentru a recupera paguba, DNA a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor aflate în proprietatea Elenei Udrea, până la concurenaă sumei de 1.609.893,63 lei. “Prin procesul-verbal din 17.03.2016 a fost declarată instituirea sechestrului asupra unui imobil evaluat la 565.000 de euro (aproximativ 2,6 milioane lei), cu suprafaţa de 5.001 de metri pătraţi, situat în Bucureşti”, se mai arată în rechizitoriu.

În cazul Ioanei Băsescu, DNA a pus sechestru pe un apartament din Constanţa. “S-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatei Ioana Băsescu, persoană care a beneficiat de bunurile delapidate, până la concurenţa sumei de 119.000 lei. Prin procesul-verbal încheiat la 17.03.2017 a fost declarată instituirea sechestrului asupra unui imobil evaluat la valoarea de 50.000 de euro, situat în municipiul Constanţa”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

Elena Udrea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, Dan Andronic şi un fost director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat au fost trimişi în judecată miercuri în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. 

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, implicată direct în campania lui Traian Băsescu pentru alegerile prezidenţiale din 2009, pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor, a fostului  secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia şi a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon pentru luare de mită, a Ioanei Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, notar public, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi a lui Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.

De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat că intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.