Deputatul PNL Cristian Băcanu a afirmat joi, referitor la decizia Curţii Constituţionale de a admite sesizarea ÎCCJ cu privire la vechimea necesară procurorilor DNA şi DIICOT, că în cazul în care „domnii de la CCR o ţin tot aşa, în 1-2 luni vor declara neconstituţională lupta anticorupţie”.
Curtea Constituţională a admis miercuri sesizarea ÎCCJ referitoare la reducerea de la 10 la 7 ani a condiţiei de vechime pentru procurorii DNA şi DIICOT, au declarat pentru News.ro surse din cadrul CCR.
Ulterior, CCR a explicat într-un comunicat că reperul pentru stabilirea condiţiei de vechime necesare accederii la funcţia de procuror în cadrul direcţiilor specializate este cel stabilit pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât sub aspectul naturii vechimii (efectivă), cât şi sub cel al temporalităţii sale (10 ani), astfel că, în niciun caz, standardul numirii în funcţie nu poate fi inferior celui al promovării în funcţie la nivelul antereferit.
Totodată, specializarea poate implica o condiţie superioară de vechime pentru accederea în respectiva funcţie, dar nicidecum una inferioară.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.