Avocatul lui Dan Şova a cerut, vineri, magistraţilor instanţei supreme care judecă dosarul "Turceni-Rovinari", să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie referitoare la abuzul în serviciu, susţinând că, potrivit Codului penal, un funcţionar dintr-o societate de stat este sancţionat mai dur decât un functionar de la o societate privată, ceea ce ar încălca prevederile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Clientul meu a fost trimis în judecată pentru o complicitate la abuz în serviciu săvârşit de un funcţionar. Proprietatea privată a statului este protejată diferit de proprietatea privată a individului, prin incriminarea abuzului în serviciu. Dacă un funcţionar al unei societăţi cu capital de stat ar săvârşi abuzul sub forma comiterii unei pagune, societatea ar fi ocrotită de paguba adusă. Funcţionarul dintr-o societate cu capital de stat este sancţionat mai dur faţă de un funcţionar de la o societate care nu mai este de stat. Sunt încălcate dispoziţiile constituţionale, articolul 16 alineatul 1 (potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, n.r.), articolele 44 si 135 care se referă la proprietate de stat şi proprietate privată", a spus avocatul lui Dan Şova.

Apărătorul a cerut instanţei sesizarea CCR cu o excepţie referitoare la abuzul în serviciu, prevăzut de articolul 297 din Codul penal, raportat la articolul 175 alineatul 1 litera c (care  prevede că funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, n.r.).

Procurorul de şedinţă s-a opus cererii avocatului, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale, iar excepţiile nu au legătura cu dosarul pe fond.

Instanţa a rămas în pronunţare asupra solicitării depuse de Dan Şova, prin avocatul său.

În dosarul "Turceni-Rovinari", procurorii DNA i-au trimis în judecată, în 17 septembrie 2015, pe fostul premier Victor Ponta, senatorul Dan Şova, Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate.

Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.